Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„La băncuţe” se reiau concertele estivale

Seria îndrăgitelor concerte estivale marca „La Băncuțe” se reia în Parcul Mihai Eminescu din municipiu. Primul concert este programat pentru seara zilei de vineri, 15 iulie 2022, ora 20.00. Cvartetul Filarmonicii Arad a pregătit un program muzical deosebit, potrivit pentru a completa frumusețea specifică unei seri de vară în parc.

„La băncuţe” se reiau concertele estivale
Comentează 0

Pentru seara zilei de 22 iulie 2022, tot de la ora 20.00, Corul academic al Filarmonicii arădene a ales să surpindă plăcut publicul arădean cu un colaj de cântece de iubire, sub bagheta dirijorală a lui Robert Daniel Rădoiaș.

O săptămână mai târziu, începând cu ora 20.00, „La Băncuțe” Orchestra Simfonică a Filarmonicii arădene vă propune o seară „În pași de...Strauss...”.

Pentru prima seară de vineri a lunii august, Primăria Municipiului Arad și Filarmonica Arad vă propun o nouă întâlnire cu Cvartetul Filarmonicii Arad, însoțit de această dată de flautistul Constantin Tălmaciu.

„Cu satisfacție am constatat reacția pozitivă a publicului arădean la concertele susținute de Filarmonica Arad, vara trecută, în Parcul Mihai Eminescu. Acesta a fost și motivul pentru care fără nicio ezitare am propus actualei conduceri a instituției de cultură arădene să reia concertele estivale de «La Băncuțe» și să gândească în cel mai scurt timp un program potrivit pentru acest gen de întâlniri muzicale în aer liber”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Ilie Cheșa.

Foto: Arhiva

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite