Iustin Cionca: „Schimbăm aspectul satului Vânători”
Modernizarea drumului DN79-Mișca-Vânători-Satu Nou-Apateu-Berechiu se realizează în mai multe puncte de lucru. Și la Vânători, localitate aparținătoare comunei Mișca, se desfășoară lucrări în intravilan, mai precis la podețele care asigură accesul din șosea în gospodăriile oamenilor.
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Arad, este o investiție majoră, care va influența pozitiv viața locuitorilor din Vânători. Prin modernizarea drumului se va realiza un acces facil atât înspre drumul național Arad-Oradea, cât și spre Apateu și Cermei, iar accesul la gospodării va fi unul complet nou, cu podețe noi, trainice. Practic, prin modernizarea drumului localitatea Vânători va fi scoasă din izolare și va fi conectată la rețeaua de drumuri din județul nostru.
„Schimbăm aspectul satului Vânători. Constructorul drumului DN79-Mișca-Vânători-Satu Nou-Apateu-Berechiu a ajuns cu lucrările și în localitatea Vânători. În prezent, se amenajează accesele la gospodării și la terenuri. Este o parte foarte importantă a modernizării acestui drum deoarece pe de o parte trebuie să asigurăm un acces sigur și facil de pe carosabil spre proprietățile localnicilor, iar pe de altă parte să asigurăm scurgerea corespunzătoare a apei pluviale, pentru a evita erodarea drumului, dar și inundarea gospodăriilor”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Acest tronson de drum face parte din proiectul strategic al Consiliului Județean, de reabilitare a 67 de kilometri de drumuri din nordul județului, lucrări finanțate din fonduri europene.
Celelalte drumuri care fac parte din rețeaua de nord a județului sunt Cermei-Șomoșcheș-Berechiu-limită județ (spre Bihor), Seleuș-Șicula-Gurba-Cermei, Șepreuș-Cermei și Cermei-Avram Iancu-Vasile Goldiș.
***
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin ADR Vest în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027. Pentru informații detaliate despre program, accesați www.vest.ro.
PRV/8/PRV_P5/OP3/RSO3.2/PRV_A26






















