Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca: „În luna mai așteptăm autorizația de construcție pentru noua Medicină Legală!”

Iustin Cionca: „În luna mai așteptăm autorizația de construcție pentru noua Medicină Legală!”
Comentează 0

Consiliul Județean Arad face noi pași pentru realizarea obiectivului de investiție „Amenajare sediu Serviciul Clinic Județean de Medicină Legală Arad, municipiul Arad, str. Vicențiu Babeș, nr.11-13”.

„Documentația de proiectare aferentă primei etape de proiectare este predată la Compania Națională de Investiții. Urmează să intre în avizare la ei. Estimăm că în luna mai vom obține autorizația de construire, pentru că până acum am fost împiedicați de o deviere a conductei agent termic secundar de la CET. Urmează să predăm CNI-ului amplasamentul și avem șanse să începem mai repede execuția lucrărilor pentru că am oferit CNI-ului un proiect la maturitate, respectiv autorizație de construcție și un proiect tehnic. Valoarea proiectului este de aprox. 17 milioane de lei” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

În urma aprobării hotărârii de consiliu de astăzi,  se va trece la demararea procedurii de predare a amplasamentului investiției către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții CNI și demararea procedurii de achiziție publică privind lucrările de demolare și realizarea utilităților necesare obiectivului de investiții, sarcini care revin la UAT Județul Arad.

Proiectul a fost depus la Compania Națională de Investiții (CNI) în iulie 2020, iar în prezent se află înregistrat pe lista sinteză, urmând ca  CNI să realizeze obiectivul de investiții, iar județul Arad să contribuie cu cofinanțarea în sumă de 753.118,00 lei cu TVA.

Prin hotărârea adoptată de consilierii județeni, au fost actualizați indicatorii tehnico-economici, ca urmare a aprobării majorării cotei C.N.I. de la 5% la 8% prin Legea nr. 12/2021 din 8 martie 2021. Valoarea totală a investiției devine 17.156.513,00 lei cu TVA inclus, iar valoarea totală privind cofinanțarea Județului Arad, scade de la 753.118,00 lei cu TVA la 717.494 lei cu TVA, datorită faptului că aplicarea cotei C.N.I. se face doar pentru sumele finanțate prin C.N.I.

Prin realizarea obiectivului de investiții preconizat, se va asigura un spațiu modern și eficient, bine dotat, corespunzător desfășurării activității medico-legale. De asemenea, se va pune în valoare imobilul (clădire și teren), situat în municipiul Arad, str. Vincențiu Babeș nr. 11-13, în prezent neutilizat, și se va executa un corp nou cu destinația „Prosectură” care să corespundă noilor standarde.

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite