ITM și Serviciul pentru Imigrări - întâlnire cu angajatorii și angajații din județ
Vineri, 10.10.2025, începând cu ora 11:00, va avea loc o nouă întâlnire cu angajatorii și angajaţii din județul Arad. Întâlnirea va avea loc în Sala Senatului Universității de Vest Vasile Goldiș, situată pe Bulevardul Revoluției nr.78, etaj.1 (în clădirea cu restaurantul McDonald's).

La întrunire participă reprezentanţii ITM Arad, precum și reprezentanți din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Arad, care vor prezenta ultimele modificări legislative din domeniile relaţiilor de muncă, precum și informații utile cu privire la angajarea cetățenilor străini pe teritoriul României.
Sunt invitați angajatori, angajați, precum și cetățeni străini care doresc să desfășoare activități lucrative în România. Vor avea loc dezbateri ce vor viza cele mai importante şi de interes teme din sfera domeniilor de activitate ale instituţiilor participante, oferindu-li-se celor prezenţi la întrunire posibilitatea de a-şi expune problemele, de a-şi lămuri neclarităţile cu care se confruntă în aplicarea legislației muncii, creându-se astfel un dialog constructiv între cei prezenţi.