Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

În Arad e furtună, prefectul Horgea se petrece pe Muntele Găina!

Meteorologii au transmis o atenționare Cod Galben de vreme severă pentru județul Arad, cu frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, averse ce vor avea și caracter torențial și izolat grindină.

În Arad e furtună, prefectul Horgea se petrece pe Muntele Găina!
Comentează 0

Se vor înregistra cantități de apă de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp. În timp ce arădenii își luau măsurile de precauție, prefectul Florentina Horgea petrecea pe Muntele Găina alături de demnitarii din PSD Arad și de directorii de deconcentrate pe care i-a obligat să o însoțească, totul ca să demonstreze în fața lui Fifor ce desfășurare impresionantă de forțe a reușit.

Din păcate pe prefectul Florentina Horgea o preocupă cu totul alte probleme decât cele ale Aradului sau a arădenilor. Dacă aceasta, alături de Mihai Fifor nu încetează cu demersurile pentru a înstrăina Primăria, clădirea simbol a arădenilor, iată că le-a întors spatele încă o dată. Aceasta a preferat să plece într-o excursie pe Muntele Găina la renumitul „târg de fete”, în loc să fie prezentă și să ia măsurile de prevenție în locurile unde pericolul de inundații sau alte calamități ar putea apărea.

Așa înțelege prefectul Aradului să răspundă de atribuțiile de serviciu pentru care este remunerată din banii contribuabililor. Cu siguranță distracția e mult mai importantă pentru prefectul Horgea și nu e pentru prima dată când aceasta preferă să execute ordinele de partid, ordinele lui Fifor și Căprar decât să se ocupe de problemele cetățenilor.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite
















Inchide