Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Haos în Iran: cel puțin 20 de morți. Mesajul lui Trump pune gaz pe foc în Orientul Mijlociu

A șasea zi de proteste masive în Iran a crescut bilanțul morților la cel puțin 21 de persoane, după ce alți 9 oameni și-ar fi pierdut viața noaptea trecută, informează BBC News.

Haos în Iran: cel puțin 20 de morți. Mesajul lui Trump pune gaz pe foc în Orientul Mijlociu
Comentează 0

Șase dintre decese au avut loc în orașul Qahderijan din centrul Iranului, în timpul unei ambuscade asupra unui birou de poliție. Peste 100 de oameni au fost arestați noaptea trecută în aceeași regiune, conform agenției de presă controlate de stat.

Un poliţist iranian a fost ucis luni în timpul unor acte de violenţă legate de manifestaţiile antiguvernamentale care zdruncină Iranul de cinci zile, o mişcare de protest fără precedent, din 2009, în această ţară, transmite AFP.

Cel puțin 21 de persoane, dintre care majoritatea manifestanţi, şi-au pierdut viaţa în violenţele din cursul acestor proteste, izbucnite joi la Mashhad (nord-est), al doilea oraş iranian, şi care s-au răspândit rapid de-a lungul ţării.

Preşedintele Hassan Rohani, care duminică a făcut apel la calm, a avertizat luni că "poporul iranian va răspunde instigatorilor la tulburări", care nu reprezintă decât o "mică minoritate".

Pe de altă parte, liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a afirmat luni că "timpul schimbării" a venit în Iran.

În cea de-a cincea zi a mişcării de protest faţă de guvern şi dificultăţile economice, un poliţist iranian a fost ucis iar alţi trei au fost răniţi în urma unor tiruri cu armă de vânătoare, la Najafabad (centru), potrivit unui site al televiziunii de stat iraniene.

Doi manifestanţi au fost ucişi sâmbătă iar alţi opt duminică seara, în mai multe oraşe din Iran, potrivit mass-media.

Un tată şi fiul său de 14 ani au murit de asemenea la Dorud (vest) când vehiculul lor a fost izbit de o maşină de pompieri furată de manifestanţi, potrivit prefectului.

Luni seara, mici grupuri de manifestanţi, dintre care unii scandau sloganuri antiregim, s-au adunat într-un cartier din centrul Teheranului, în condiţiile unei prezenţe puternice a poliţiei, potrivit înregistrărilor video publicate pe site-uri de presă locale şi reţele sociale. Calmul a revenit spre finalul serii iar mai mulţi "lideri" au fost arestaţi, conform presei iraniene.

Noaptea precedentă, în capitală şi în mai multe alte oraşe, manifestanţii au atacat şi uneori incendiat clădiri publice, centre religioase, bănci, maşini de poliţie sau sedii ale Basij (miliţia islamică a regimului).

Sute de persoane au fost arestate de la începutul tulburărilor, dintre care unele au fost apoi eliberate. Patru oameni au fost de asemenea reţinuţi pentru că ar fi "insultat steagul sfânt" al Republicii Islamice, arzându-l.

Autorităţile de la Teheran acuză că "agitatori" sau "contrarevoluţionari" înarmaţi s-au inflitrat printre manifestanţi.


Scrie un comentariu

trimite