Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Glad Varga (PNL): „Pentru niște ambiții politice ale senatorului Fifor arădenii au de suferit!”

Aradul se confruntă cu o situaţie inexplicabilă în ceea ce priveşte managementul deşeurilor menajere, ce generează cheltuieli suplimentare şi penalităţi, plătite din banii cetăţenilor.  La ordinul senatorului Mihai Fifor consilierii PSD-ALDE au refuzat să voteze proiectul de hotărâre privind aprobarea unor măsuri urgente pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad.

Glad Varga (PNL): „Pentru niște ambiții politice ale senatorului Fifor arădenii au de suferit!”
Comentează 1

„Nefuncționarea Stației de Sortare aduce populaţiei Aradului deservicii majore. Deşeurile menajere sunt transportate direct la groapa de gunoi, fără sortarea obligatorie prealabilă, astfel că, pe de o parte, nu se pot atinge ţintele de reciclare a deşeurilor municipale asumate până în 2020, iar pe de altă parte, la depozitul de deşeuri ajung deşeuri netriate, încălcându-se astfel prevederile obligatorii de implementare a sistemului de management integrat al deşeurilor, cu risc iminent de penalităţi aplicate de către Garda de Mediu.

În lipsa votului favorabil al consilierilor PSD-ALDE pentru punerea în funcţiune a Staţiei de Sortare Arad, costurile de gestionare a deşeurilor menajere din Arad cresc proporţional cu cantităţile de deşeuri depozitate final, la acestea adăugându-se creşterea timpilor de colectare şi a costurilor cu combustibilul, autogunoierele ce colectează deşeurile menajere din oraş sunt nevoite să ajungă la haldă, unde se formează cozi lungi la descărcare. În faţa unor asemenea evidenţe, îndărătnicia consilierilor coaliţiei de guvernământ PSD-ALDE nu poate fi explicată decât prin prostie şi o indiferenţă crasă faţă de sănătatea şi calitatea vieţii locuitorilor din Arad.

Despre economie circulară, conştientizarea şi informarea populaţiei cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor nici nu mai poate fi vorba în cazul acestor consilieri, dacă ei nu înţeleg că asigurarea facilităţilor de colectare selectivă este o necesitate, nu un moft. Administrația locală arădeană a propus spre aprobare un proiect prin care împreună cu comisarii Gărzii de Mediu și prefectul Florentina Horgea au stabilit o serie de măsuri urgente necesare, pentru a pune în funcțiune Stația de Sortare a Deșeurilor, totul până la finalizarea licitației, aceasta fiind în curs de desfășurare. Surpriza a venit din partea consilierilor PSD Arad care au refuzat să voteze acest proiect, totul la îndemnul senatorului Mihai Fifor.

Consider acest gest făcut de senatorul PSD Fifor ca fiind unul incalificabil, care aduce un prejudiciu grav la adresa arădenilor, aceștia riscând să rămână cu deșeurile neridicate până la soluționarea problemei privind licitația. Sunt convins că senatorul Fifor a făcut premeditat acest gest și îi transmit prin intermediul acestui comunicat de presă, ca membru în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaților să înceteze cu aceste jocuri politice și să înțeleagă că sănătatea arădenilor este mai presus decât ambițiile și luptele politice” a declarat deputatul PNL Glad Varga.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide