Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gheorghe Falcă: „70 de ani de activitate a Parlamentului European, 70 de ani de democraţie europeană directă”

Europarlamentarul arădean Gheorghe Falcă (PNL/PPE) a făcut o scurtă prezentare agendei sesiunii plenare de la Strasbourg a Parlamentului European. Asta, în condiţiile în care zilele acestea se sărbătoresc 70 de ani de parlamentarism european.

Gheorghe Falcă: „70 de ani de activitate a Parlamentului European, 70 de ani de democraţie europeană directă”
Comentează 1

„În această săptămână, Parlamentul European se reunește într-o nouă sesiune plenară desfășurată la sediul său oficial din Strasbourg. Tot cu această ocazie vom sărbători și cei 70 de ani de activitate a Parlamentului, începută în anul 1952. Sunt 70 de ani de democrație europeană directă, în care vocea și nevoile cetățenilor europeni s-au auzit și au contat de fiecare dată, la fel ca și acum! 

Pe agenda plenarei, la care voi participa, avem în dezbatere, sau la vot, subiecte dintre cele mai variante, dar extrem de relevante pentru a face față problemelor și preocupărilor prezente cu care ne confruntăm în Europa.

Astfel, vom vota și vom adopta, cred eu, o directivă europeană care să permită atât o mai mare transparență în procesul de recrutare la nivel de companii, dar mai ales o reprezentare echilibrată, în procente între cel puțin 33% și 40%, a femeilor în funcțiile de conducere.

Vom vota de asemenea asupra unei propuneri de Rezoluție a Parlamentului European care, în urma crimelor de război și a violării de către ruși a dreptului internațional și umanitar, va cere ca Rusia să fie declarată stat sponsor al terorismului.

Marți vom dezbate și vom vota noi reguli pentru a îmbunătăți protecția infrastructurii esențiale la nivelul UE, introducând cerințe minime armonizate pentru evaluarea riscurilor dar și a strategiilor naționale de reziliență, mai ales în contextul actual. 

Vom dezbate și vom vota în procedură de urgență ajutorul de 18 miliarde de euro pe care UE îi va împrumuta Ucrainei pentru a putea face față nevoilor de finanțare pe termen scurt și vom discuta de asemenea cu conducerea Comisiei Europene despre măsurile necesare astfel încât cerealele și îngrășămintele din Ucraina să poată fi exportate prin Marea Neagră.

Vom avea și o dezbatere cu privire la reprimarea violentă și criminală a protestelor din Iran de către regimul autoritar din acea țară.

Tot la Strasbourg vom dezbate cu Comisia Europeană asupra nevoii unei responsabilități împărțite între statele membre în managementul migrației spre UE.

Joi va avea loc votul unei rezoluții a Parlamentului European referitoare la situația statului de drept în Ungaria și condiționarea alocărilor financiare către Ungaria, prin PNRR, de garanții cu privire protejarea bugetului UE.

Nici subiectul respectării drepturilor omului în Qatar nu va fi ocolit, dat fiind că țara arabă găzduiește în prezent Campionatul Mondial de Fotbal, în pregătirea căruia au fost reclamate sute de abuzuri și de încălcări ale drepturilor omului.

Nu în ultimul rând, vom discuta iar apoi vom vota asupra compromisului instituțional pentru bugetul Uniunii Europene pe anul viitor, la care au fost adăugați un miliard de euro pentru a sprijini Statele Membre să facă față mai bine consecințelor războiului declanșat de ruși în Ucraina”, susţine Gheorghe Falcă, preşedintele PNL Arad.

 

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite