Geanina Pistru Popa: „Prevenția este cel mai puternic gest de iubire pentru cei dragi”
Deputatul liberal Geanina Pistru Popa face un apel pentru vaccinarea anti-HPV, ținând să sublinieze că prevenția este cel mai puternic gest de iubire pentru cei dragi.

„Aș vrea ca tinerii să nu ajungă niciodată să regrete că nu s-au protejat la timp.
Vaccinul anti-HPV salvează vieți și previne cancerul de col uterin. Până la 27 de ani, este gratuit pentru fete și băieți. Dragi medici, vă rog să informați, să prescrieți și să vaccinați, fiecare doză contează pentru sănătatea comunității! Dragi părinți și adolescenți, prevenția începe ACUM. Eu voi fi mereu alături să susțin aceste măsuri de protecție.
Două sau trei doze, intramuscular, în funcție de vârstă și respectarea schemei garantează protecție maximă.
Prevenția este cel mai puternic gest de iubire pentru cei dragi. Nu mai așteptați, discutați cu medicul și protejați-vă viața!”, este mesajul transmis de deputatul Geanina Pistru Popa.