Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Furturi cu repetiție la Curtici

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul B.F., recidivist, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în două cauze distincte, ulterior reunite

Furturi cu repetiție la Curtici
Comentează

Ancheta vizează două fapte comise în localitatea Curtici, în perioade diferite, în care inculpatul ar fi pătruns fără drept în două imobile și ar fi sustras bunuri în valoare totală de aproximativ 7.000 de lei. „În fapt, s-a reţinut că, în perioada 04.12.2025, ora 20.00 – 05.12.2025, ora 08.00, inculpatul B.F., prin escaladarea gardului, a pătruns fără drept, în curtea unui imobil situat pe raza localităţii Curtici, iar ulterior a pătruns în imobil de unde a sustras mai multe bunuri în valoare de aproximativ 2.000 de lei, aparţinând persoanei vătămate G.I. Ulterior, în perioada 24.12.2025 – 12.01.2026, inculatul B.F., prin escaladarea gardului, a pătruns fără drept în imobilul aparţinând persoanei vătămate S.L., situat pe raza localităţii Curtici, împrejurare în care a sustras mai multe bunuri în valoare de aproximativ 5.000 de lei”, transmit procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Mai trebuie spus că, ieri, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă, măsură care a fost admisă, pe numele inculpatului fiind emis un mandat de arestare pentru 30 de zile.

Fotografia are rol ilustrativ și a fost generată de Copilot

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite