Flagrant la Nădlac: a încercat să intre în țară cu un kilogram de cocaină (FOTO)
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Oradea după ce, în seara zilei de 14 iulie 2025, a fost prins în flagrant de polițiștii de frontieră ai SPF Nădlac în timp ce încerca să introducă în țară peste un kilogram de cocaină, droguri de mare risc ascunse într-un locaș special amenajat în autoturismul cu care se deplasa.

Potrivit anchetatorilor, substanțele erau destinate comercializării. Reținerea a fost dispusă pe 15 iulie de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, inculpatul fiind cercetat pentru trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.
Astăzi, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, al polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și al unui echipaj canin din cadrul Direcției Regionale Vamale Timișoara.
Sursa foto: diicot.ro