Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Finală de Cupă spectaculoasă pe Arena Francisc Neuman: CFR Cluj – Hermannstadt 3-2

Aradul a devenit în această seară cel de-al 9-lea oraș care găzduiește finala Cupei României. Potrivit prosport.ro, în afara Bucureștiului, doar alte 7 orașe au mai găzduit ultimul act: Ploieștiul de 4 ori, Brașovul și Sibiul de câte 2 ori, Timișoara, Piatra Neamț, Târgu Jiu și Iași.

A fost un meci spectaculos în această seară, cu nu mai puțin de cinci goluri și multe alte ocazii de poartă în finala găzduită de Arena Francisc Neuman, în care s-au înfruntat CFR Cluj și Hermannstadt.

Finală de Cupă spectaculoasă pe Arena Francisc Neuman: CFR Cluj – Hermannstadt 3-2
Comentează

Scorul a fost deschis de CFR, în minutul 15, când bine deschis de Korenica, Kamara, îl driblează pe portarul Căbuz și înscrie pentru 1-0. Opt minute mai târziu, Louis Munteanu îl execută sumar pe Căbuz și tabela arăta deja 2-0, deși era doar minutul 23. Sibienii aveau însă să reducă din handicap în minutul 37, când Căpușă ajunge la un balon trimis spre bara a doua și îl învinde pe Otto Hindrich.

Începutul reprizei secunde este de bun augur pentru elevii lui Dan Petrescu, astfel încât în minutul 49 Nkololo pătrunde în careu și înscrie pentru 3-1. Marius Măldărășanu mută în minutul 74, făcând o schimbare tactică, scoțându-l pe Tiberiu Căpușă pentru a-i face loc lui Sergiu Buș. Atacantul intră și înscrie imediat la a doua atingere de balon, după ce cu prima a preluat mingea. Era 3-2, dar meciul era departe de a fi jucat, cu toate că acesta avea să fie rezultatul final. Au urmat mai multe ocazii, două cartonașe roșii, Tiago Goncalves (Hermannstadt) și Damjan Djokovic (CFR Cluj) fiind eliminați în minutul 90-+7, pentru o răfuială, iar în minutul 90+11 centralul Andrei Chivulete anulează golul Emerllahu pentru ofsaid. Partida avea să se încheie după 13 minute de prelungiri, iar Dan Petrescu câștigă prima Cupă a României în calitate de antrenor.

Sursa foto: Facebook Cupa României Betano

 

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite