Femei talentate, creații autentice – vino la Târgul ARTIZANelor!
Clubul Femeilor Unice, organizație non-profit dedicată susținerii și promovării femeilor creative și talentate, invită publicul arădean la Târgul ARTIZANelor – ediția de iarnă, un eveniment care va aduce în prim-plan frumusețea și originalitatea lucrărilor handmade.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 decembrie 2025, începând cu ora 10:00, la Methexis, Bd. Decebal nr. 2, Arad.
Vizitatorii vor putea descoperi haine pictate manual, accesorii și obiecte handmade unicat, dar și creații pline de emoție și originalitate.
Reprezentantele Clubului Femeilor Unice subliniază importanța proiectului: „Târgul ARTIZANelor este un proiect de suflet, creat pentru a susține femeile care dau viață artei în cele mai diverse forme. Invităm arădenii să vină, să se bucure de frumos și să descopere universul fascinant al creațiilor locale.”
Intrarea este liberă, iar organizatorii îndeamnă publicul să se lase inspirat de pasiunea și talentul artizanilor locali.




















