Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Falcă: Consilierii PSD au arătat că nu înțeleg administrație și nici care sunt prioritățile arădenilor

Falcă: Consilierii PSD au arătat că nu înțeleg administrație și nici care sunt prioritățile arădenilor
Comentează 0

Co-președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, a vorbit joi, în cadrul unei conferințe de presă, despre aprobarea, de către Consiliul Local Municipal, al bugetului orașului pe anul 2016, spunând, totodată, că aleșii PSD au arătat că nu înțeleg administrație și că nu înțeleg care sunt prioritățile arădenilor.

„Am satisfacția că Aradul are, începând de ieri, bugetul orașului aprobat. S-a văzut încă o dată, în cadrul ședinței de consiliu, cine se apleacă pe problemele Municipiului Arad, cine realizează proiectele care să aducă confort și servicii publice de calitate cetățenilor. S-a văzut, totodată, cine este împotriva orașului și împotriva proiectelor municipalității. Bugetul local confirmă investițiile în învățământ și cultură. Directorii instituțiilor de învățământ au fost prezenți la ședința de consiliu și au privit cu satisfacție proiectele care vor merge către sistemul de învățământ. Tot ieri, s-au alocat peste 10% din buget către cultură și infrastructură culturală. A mai fost aprobată și finanțarea marelui proiect de regenerare urbană, unde numărul beneficiarilor se ridică la peste 60.000 de cetățeni. În acest caz, s-a putut constata că domnii de la PSD au fost împotriva acestui proiect, confirmând din nou că nu înțeleg care sunt prioritățile oamenilor. Un alt mare proiect are legătură directă cu izolarea termică a blocurilor. Municipiul Arad are în acest moment documentația tehnică pentru 91 de blocuri, iar ieri s-au aprobat banii pentru realizarea documentațiilor tehnice pentru încă 300 de blocuri. Asta înseamnă că, pe Programul Operațional Regional – Izolare Termică a Blocurilor, primele 91 de blocuri vor intra în procedură peste o lună și sperăm ca, în curând, să putem începe și licitația pentru constructor. Facem un apel către asociațiile de proprietari, cu care ne vom și întâlni, pentru a fi în continuare partenerii noștri în aceste proiecte, deoarece 60% din banii pentru izolarea termică provin din fonduri europene, 20% de municipalitate, iar 20% de asociațiile de proprietari. Noi o să încercăm să găsim soluții, ca și în cazul asociațiilor de proprietari în care există familii cu probleme sociale, să intervină Primăria și să-i sprijine pe cetățeni ca proiectele să se miște mult mai rapid. La nivel de învățământ, avem în programul de reabilitare un număr de 10 clădiri de grădinițe, 13 clădiri de licee și colegii, dar și 10 clădiri de școli gimnaziale. Tot în buget, avem cuprinsă construirea pe râul Mureș a unui pod, lângă podul Traian, cu aprobarea Agenției de Dezvoltare Regională, dar și finanțarea documentației tehnice pentru podul care să facă legătura între strada Andrei Șaguna și cartierul Aradul Nou”, a declarat Gheorghe Falcă.

Articole asemanatoare

Scrie un comentariu

trimite

Inchide