Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Experiențele Erasmus+ prind glas: Elevii Colegiului Național „Preparandia Dimitrie-Țichindeal” își inspiră colegii mai tineri (FOTO)

TorrÎntr-o atmosferă încărcată de entuziasm și recunoștință, elevii de clasa a XII-a ai Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”, specializările învățător-educatoare, educator- puericultor și matematică-informatică, informatică intensiv, participanți anul trecut în cadrul programului Erasmus+, și-au împărtășit recent experiențele internaționale colegilor mai mici din clasele a XI-a. Activitatea de diseminare, organizată în cadrul instituției de învățământ, a reprezentat un moment de inspirație și motivare pentru noile generații de elevi interesați să îmbrățișeze oportunitățile educaționale oferite de școală prin proiectul Erasmus+ finanțat de Uniunea Europeană.

Experiențele Erasmus+ prind glas: Elevii Colegiului Național „Preparandia Dimitrie-Țichindeal” își inspiră colegii mai tineri (FOTO)
Comentează

În anul școlar 2024-2025, pe parcursul a două săptămâni, elevii selectați au avut ocazia să participe la stagii de practică în Spania (Torremolinos) și Turcia (Istanbul), unde au fost integrați în instituții precum grădinițe, creșe, școli și firme IT. Această experiență a oferit un cadru valoros pentru dezvoltarea competențelor profesionale, dar și pentru înțelegerea unor noi perspective culturale și sociale.

Torremolinos și Istanbul – două destinații aparent diferite, dar unite de un scop comun: acela de a forma oameni. Timp de două săptămâni, acești tineri curajoși au făcut practică în grădinițe, creșe, școli sau firme IT, unde au lucrat cot la cot cu profesioniști din domeniu, într-un mediu complet nou, vorbind limbi străine și adaptându-se unor culturi diferite. Dincolo de învățare, au trăit, au gustat și au simțit pulsul altor țări – fie în piețele colorate ale Andaluziei, fie printre moscheile impunătoare de pe malurile Bosforului.

Elevii au relatat cu pasiune momentele trăite în cele două mobilități, evidențiind impactul major pe care programul l-a avut asupra lor, atât pe plan profesional, cât și personal. De la interacțiunile cu profesori și specialiști locali, până la descoperirea patrimoniului cultural și gastronomic al fiecărei țări-gazdă, experiența Erasmus+ s-a dovedit a fi una formativă și memorabilă.

„Am învățat cât de important este să ieși din zona de confort și să-ți testezi abilitățile într-un context internațional”, a mărturisit una dintre elevele participante la mobilitatea din Spania. Un alt elev, revenit din Istanbul, a adăugat: „Am lucrat într-o echipă IT multiculturală și am realizat cât de universal este limbajul tehnologiei."  „Erasmus+ nu este doar un program. Este o rampă de lansare”, afirmă unul dintre profesorii însoțitori.

Prin prezentările susținute, elevii claselor a XII-a nu doar că au împărtășit detalii logistice și organizatorice legate de mobilități, ci și-au asumat rolul de mentori pentru colegii lor, încurajându-i să se implice și să aplice la viitoarele proiecte Erasmus+ desfășurate în cadrul școlii.

În cadrul activității de diseminare care a reușit să transforme simple relatări în adevărate pledoarii pentru curaj, deschidere și inițiativă. Mesajul transmis a fost clar: „Îndrăzniți! Aplicați! Călătoria voastră poate începe chiar de pe băncile școlii.”

Prin programul Erasmus+, finanțat din fonduri europene, acești tineri au avut acces la o educație aplicată, relevantă, internațională. Iar acum, ei sunt cei care dau mai departe – nu doar povești, ci motivație și încredere.

„Programul Erasmus+, finanțat din fonduri europene, continuă astfel să creeze punți între educație și realitatea profesională, între cultura locală și cea europeană, deschizând orizonturi pentru tinerii și cadrele didactice care își doresc să exploreze, să învețe și să evolueze”, afirmă Larisa Chițu, profesor shadow în cadrul mobilității Erasmus+.

„La Istanbul, unde am fost profesor monitor, am descoperit un sistem educațional în care rigurozitatea științifică se îmbină armonios cu creativitatea tehnologică. Am învățat cum poate fi integrată tehnologia în lecții, fără a pierde dimensiunea umană a actului didactic”, susține Ștefana Șerban, profesor coordonator proiect Erasmus +.

Într-o lume în continuă schimbare, în care granițele educației se extind dincolo de sălile de clasă, elevii noștri demonstrează că sunt pregătiți să fie cetățeni ai Europei. Elevii participanți în cadrul programului Erasmus+, au revenit din Spania și Turcia cu suveniruri, experiențe profesionale valoroase, încredere crescută în forțele proprii și o viziune nouă despre cultura și lumea europeană .

„Suntem în cel de-al patrulea an de proiect din cei cinci pentru care școala noastră a obținut acreditare pentru fondurile Erasmus +. În anul școlar 2025-2026, avem atribuite în proiectul 2025-1-RO01-KA121-VET-000316576, 37 de locuri pentru elevii de la profilele Real - specializarea matematică-informatică și Pedagogic, specializaările învățător-educatoare și educator - puericultor, doi profesori job-shadow și un buget de 102 742,00 euro. Nu avem nicio îndoială că mobilitățile din Spania și Italia vor reprezenta o nouă experiență de formare”, a declarat directorul colegiului, prof. Sorin  Haiduc.

 

Galerie foto (24)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite