Evenimentul a fost deschis de prof. Sorin Haiduc, directorul Preparandiei arădene, luna aceasta, mai precis pe 15 noiembrie, împlinește 213 ani de la înființare. Acesta a făcut o scurtă prezentare a oaspeților, apoi i-a dat cuvântul președintei Asociației „Susținem Excelența”, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, care și-a început alocuțiunea cu un elogiu adus tradiției colegiului. „Nimeni în România nu are o asemenea tradiție, dar ceea ce este important de subliniat, că acest colegiu nu are numai Preparandia, nu are numai clase de pedagogie, pentru învățători-educatore”, a punctat prof. univ. dr. Lizica Mihuț. Referindu-se la directorul Sorin Haiduc, a spus: „Pe domnul Haiduc îl cunosc de multă vreme și îl apreciez de multă vreme și vreau să vă spun că este printre puținii oameni care nu m-au decepționat. Dar știți de ce nu m-a decepționat? Pentru că este un mare diplomat. Este un diplomat excepțional, este un profesor deosebit, este un director de excepție.” În continuare, le-a spus elevilor că a vorbi astăzi despre excelență este o provocare.  „A vorbi despre excelență astăzi este chiar o nesăbuință, aș zice. Pentru că în România există insule de excelență, dar nu există excelența în sine, pe care să o remarcăm la nivelul instituțional. Nu avem o strategie despre excelență. Și poate de vină este faptul că din 1990 până acum au fost 31 de miniștri ai învățământului. Vă dați seama, 31 de miniștri ai învățământului. Sunt sigură că toți au vorbit despre excelență, dar nu se știe, sau se știe prea puțin despre ceea ce au și construit. Într-un singur an, în 2012, au fost patru miniștri ai învățământului. Vă dați seama, patru într-un singur an”, a mai spus prof. univ. dr. Lizica Mihuț, pentru ca mai apoi să sublinieze misiunea asociației: „A vorbit despre excelență este o obligație pe care noi, asociația noastră, care se numește chiar «Susținem excelența», o promovează și suntem la dumneavoastră acum pentru că noi chiar credem că la Colegiul Național Dimitrie Țichindeal, respectiv Preparandia, există insule de excelență.”

Despre sensul și structura excelenței

În continuare, prof. univ. dr. Anton Ilica, fost director al colegiului, a susținut o conferință despre sensul și structura excelenței: „Termenul de excelență vine de la Excelsior, care înseamnă cât mai sus. Deci când vorbim de oameni e limpede că ei sunt rânduiți, stratificați, de la hai să zic, valoare așa mai înaltă, până la valoarea obișnuită. Fiecare om are într-un fel sau altul valoarea sa.” Fostul director al colegiului a oferit apoi o metaforă memorabilă: „Orice excelență înseamnă un vârf de munte. Niciun munte nu se ridică, însă, direct din câmpie. Muntele este anticipat de dealuri, este anticipat de munți mai mititei și apoi vin vârfurile.”  În continuare, prof.univ. dr. Anton Ilica a făcut o analiză la sânge a sistemului de evaluare din învățământul românesc: „Din păcate, modul de verificare a calităților, a înzestrărilor, a virtuților elevilor, se realizează doar printr-o singură formă, olimpiadele. Nici nu știu de ce se mai numesc olimpiade, pardon, se numesc concursuri pe discipline de învățământ.”

Sesiune de întrebări și răspunsuri

A urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri, invitații purtând un dialog sincer cu elevii. De altfel, la o întrebare punctuală venită din sală despre drumul spre excelență în medicină, medicul legist Corina Crișan a răspuns că nu poate să vorbească la timpul trecut despre un asemenea subiect. „Dragii mei, în primul rând, nu pot să vorbesc la timpul trecut. Adică, cât de mult a fost munca. Munca este și astăzi, munca va fi și pe viitor. Pentru că, odată ce ți-ai ales o profesie pe care ți-o dorești și urmezi această care, urmează anii de formare în facultate, când trebuie să acumulezi cât mai multe informații. Și după aceea, zici, gata, am ajuns chiar ce-mi doresc, eu sunt medic și mi-am luat și specialitate. Ei, de-abia din acel moment, începe munca”, a precizat dr. Corina Crișan.

De asemenea, prof. Sorin Haiduc a ținut să le facă o sugestie elevilor prezenți. „Excelența este un obicei. Noi fiecare avem obiceiurile noastre. Dacă ne setăm acele obiceiuri, care în fiecare zi ne conduc să devenim mai buni decât ceea ce am fost ieri, înseamnă că tindem către excelență. Și de aceea sugestia mea este ca să vă creați acele obiceiuri zilnice, care vă pot schimba viața în bine și puteți să ajungeți la excelență dacă acele obiceiuri vă sunt favorabile”, a spus directorul colegiului.

Pledoarie pentru excelență

Înainte de a încheia, nu putem să nu observăm că întâlnirea a fost o pledoarie pentru excelență ca ideal educațional, dar și ca practică zilnică și vă prezentăm textul prelegerii susținute de prof.univ. dr. Anton Ilica.

„FACTORII FAVORIZĂRII ȘI DEZVOLTĂRII EXCELENȚEI. Oamenii ca ființe sociale, sunt diferiți prin naștere, dar au nevoie de viață publică, împreună cu semenii lor. Nevoile lor sunt diverse și multiple, de la cele de hrană și protecție, până la cele de comparație cu ceilalți, de aderență la frumusețe, la comportamente alese, la cunoaștere înaltă. Fiecare familie poartă grija copiilor și se bucură dacă acesta e deștept, normal dezvoltat, sănătos și bine crescut. Investește mult suflet și bani ca în competiția cu ceilalți copiii să atingă excelența, adică să dobândească suficiente merite/ succese spre a fi apreciat și a se manifesta ca cel mai bun în grupul său. Aspiră spre a fi om capabil să miște lucrurile din loc, să fie în stare de muncă, să adune averi, autoritate, prestigiu, să de bucure de ceea ce are și este, adică să fie fericit.

Trei factori contribuie la împlinirea cuiva spre a se rândui în partea excelenței a condiției umane: genetic, mediul de creștere și educația. În funcție de variabilitatea acestora, ne diferențiem și nu suntem deloc ființe identice.

• Genetica ține de moștenirea calităților și defectelor de la înaintași, transmis prin ADN, iar acestea sunt caracteristici fizice, psihice, trăsături temperamentale, înzestrări artistice etc.
• Mediul (familial și apoi societal) ameliorează comportamente și asigură selecția faptelor bune de cele rele, selectează obiceiurile comunității și asigură adaptarea individului la un anumit confort existențial.
• Educația valorifică, după identificare, relația dintre vocație și aspirație, dintre ceea ce ești și ceea ce dorești să fii. Toate la un loc contribuie la formarea personalității și la așezarea individului – om într-o anumită poziție socială și publică.

ROLUL EDUCAȚIEI ȘCOLARE ÎN PROMOVAREA EXCELENȚEI.Când cineva intră în conul valoric al excelenței? Care sunt coordonatele calităților și valorilor (însușirile) celui ce se poate considera și mândri cu statutul de ”om excelent” ? În timpul procesului de educație, elevii își identifică (cu sprijinul și susținerea profesorilor, a familiei, a prietenilor) vocația, tradusă în pasiunea pentru ceva, sub conturul expresiei vreau să fiu: profesor, preot, aviator, cercetător în domeniul x sau y, sportiv, artist plastic, medic, patron, mecanic, șofer etc. Alții nu au asemenea aspirații și se lasă călăuziți de consecința întâmplării.

În sistemul nostru de educație (realizat de școală, societate, familie – adică prin agora – grup social - și aulă – sală de clasă și învățare organizată -), de la grădiniță până la Bacalaureat se asigură ”cultura generală”, cu discipline de învățământ spre a asigura elevilor ”competențe multiple”, o personalitate dezirabilă și o conduită morală cu bune efecte comportamentale.  Școala rămâne un mediu de identificare a vocației, a calităților care în societate i-ar asigura satisfacția și fericirea de viață. Pe acest traseu, unii renunță din diferite motive, alții abandonează afirmarea spre excelență, alții nu sunt susținuți suficient de societate (după sociologi, inclusiv familia este considerată ”societate”). Ce motivație puternică trebuie să existe pentru ca un elev/ student să dorească să fie excelent?

Familia onorabilă și echilibrată dorește ca fiii lor să ajungă cetățeni de nădejde ai societății. O societate normală (naturală), prin politicile sale, la rândul ei ar trebui să poarte o grijă prioritară pentru ca tânăra generație să fie educată la cel mai înalt nivel de exprimare. Și totuși, unele grupuri naționale sunt mult mai prolifice decât altele, unele state generează valori excelente, vizibile în clasamente, dobândirea de premii de excelență (ex. Premiul Nobel), realizabile în dezvoltarea tehnologiilor și modernizarea teritoriului și asigurarea unui confort existența sporit pentru fiecare cetățean. Unele investesc eficient mult mai bine fondurile și gospodăresc această ”imensă avuție națională”. De ce există asemenea diferențieri de dezvoltare a culturii și educației, a științei și tehnologiei, a stării de fericire, satisfacție și împlinire personală? Da, tineretul este cea mai de preț ”avuție ”, în care merită să investești. E scumpă educația, dar mult mai mult costă lipsa educației.

Toţi adulţii sunt meniţi să aibă atribuţii de educare sistematică a copiilor, prin modele de comportament şi prin intervenţia directă în asigurarea unor mentalităţi, care să le asigure fericirea în viaţă. Nu există copii bogaţi sau săraci, favorizaţi sau defavorizaţi, normali sau handicapaţi, negri sau albi, băieţi sau fetiţe, frumoși sau mai puțin frumoși. Există COPIII noştri, care, având şansa naşterii, sunt „un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu pentru familie şi societate”. Copiii sunt cea mai frumoasă podoabă a casei, ei sunt cea mai virtuoasă avuţie a comunității. O societate responsabilă şi o familie iubitoare poartă cu cea mai mare atenţie grija creşterii, în bine, în adevăr, în frumos şi în credinţă, cu prioritate a tuturor copiilor cu care Dumnezeu i-a înzestrat. Atenţia mereu sporită pe care părinții, profesorii şi întreaga comunitate o investește pentru educaţia în spiritul idealurilor umane și naționale, a moralităţii rezultată din acestea, a unei vieți cinstite constituie un fapt de responsabilitate, de iubire şi de frumuseţe sufletească.

MODALITĂȚI DE SUSȚINERE A EXCELENȚEI PRIN EDUCAȚIE, EXEMPLE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII ARTISTICE, ȘTIINȚIFICE, TEHNOLOGICE, SPORTIVE ȘI SOCIALE, Efectele educaționale ale sistemului românesc de învățământ nu sunt cele așteptate de o societate sănătoasă. Există chiar manifestări de automulțumire, ceea ce suprimă orice formulă de a căuta soluții de îmbunătățire a calității educației, principala ecuație de măsurare a procesualității sistemului. Mai mult, atâtea manifestări anormale (antimorale) ale indivizilor în societate sau formați de sistem (corupția, plagiatul, superficialitatea, abuzurile etc.) sunt rezolvate de DNA și nu de decidenții administrativi (directori, rectori, inspectori), cum ar fi firesc. Justiția suplinește incapacitatea decidenților din învățământ de a renunța la ideea de colegialitate, de părtinire, de autoprotecție negativă, de a se implica efectiv în controlul moralității, prevenirea și eradicarea viciilor. Societatea întreagă românească observă declinul calității educației naționale, punând în seama învățământului preuniversitar și universitar confuzia valorilor, creșterea analfabetismului funcțional, fenomene care parazitează nu doar societatea, ci chiar instituția responsabilă cu formarea unor cetățeni educați, morali, corecți și responsabili.

TEMEIURI PENTRU PROMOVAREA EXCELENȚEI ȘI PUNCTAREA FACTORILOR CARE FRÂNEAZĂ MANIFESTAREA DEPLINĂ A PERSONALITĂȚII TINERILOR; Societatea - puternic politizată administrativ - nu mai oferă modele și nici o îndrumare explicită a tineretului. Generația cea tânără asistă la o luptă politică derulată într-un limbaj trivial, la comportamente jenante, la inserția punitivă a juridicului în înlăturarea fenomenelor de corupție, de furt administrativ și intelectual, de nepotism, favoritism, de abuzuri etc. Preocupați de asemenea interese oculte și antisociale, lăsând în seama procurorilor (și presei) ”controlul” abuzurilor administrative, dependenți de grupuri politice, responsabilii direcți cu educația ignoră cele două funcții fundamentale ale școlii (care educă!): fortificarea conștiinței morale și alcătuirea unor personalități culturale, în spiritul civilizației și demnității umane. Curriculum (așa se numește programul școlar de învățare) este ”centrat” pe formarea de competenți (în ce?!), ignorând construcția (scuzați termenul!) unor personalități umaniste, morale, corecte și solidare. Un mare păcat este acela de a observa răul și a nu lua atitudine pentru curmarea lui.

Educația este principalul factor de coerență a continuității generațiilor, prin transmiterea ordonată a valorilor morale, științifice, sociale și culturale către un contingent de tineri, în activitatea lor de maturizare. În spiritul specific al contemporaneității, școlile au nevoie de stabilitate, la nivel de program de formare și programe de educație. Valorile fundamentale ale cetățeanului (virtute, libertate, egalitate, credință, umanitate) nu depind nici de vreun ministru, de vreo lege a manualelor (?), de toanele vreunui decident. În apropierea lor de întrebările vieții și de provocările sociale, elevii au nevoie de călăuze bine înșurubate în traseul descoperirii rânduielilor intelectuale și fizice, atitudinale și volitive ale societății.

Tendința de acaparare a autorității prin numărul de diplome/ calificări universitare, precum și convertirea instituțiilor școlare într-o industrie a creat un spațiu ostil învățării și pseudoeducativ. Reorganizarea procesului de învățământ și a procesului de învățare/ educație are nevoie de pedagogi, psihologi și sociologi, responsabili nu obedienți, care să determine științific sensul modificărilor legislative. Reorganizarea educației are nevoie de o documentație ale cărei efecte să rezulte din experimente pe eșantioane și nu prin cartografieri corective de la un an la altul, în funcție de interesele politice ale vreunui ministru ajuns la decizie printr-o gramatică a intereselor colegiale de partid. Prin educație, se obțin oameni virtuoși, în baza unui proiect alcătuit din convingerea că sensul ființei este nu doar să posede o valoare ci că este însăși valoarea. Simbolistica infernului (răului) ori paradisului (binelui) dantesc se regăsește în fiecare tânăr. Educația orientează modul de distilare a întrebării ”Ce trebuie învățat în școală, cum și de ce?” Teoriile educației au ajuns prilej de plimbare a unor idei de la o conferință la alta, de la o revistă ISI la o altă publicație BDI, de la o voce europeană la una carpatică, spre a (re)găsi formula potrivită pentru ”eficiența” și ”eficacitatea” competențelor vizate a fi injectate în școala contemporană.

Organizarea școlară actuală, pe baza unui program curricular impus de decidenții politici în urma cu aproape un deceniu, a eșuat axiologic. Nivelul instruirii a scăzut, educația a devenit o declarativă preocupare deficitară, viitorul se construiește voluntar fără inși suficient de virtuoși, iar lumea își orientează preocupările pentru autoritate, avuție, trufie și egoism, prin mijloace perfide, toxice și confuze.

Exercițiul educațional contemporan derivă din reflexul pedagogilor pentru rutină și conservatorism, obturate de obsesia nemulțumirilor. Limbajul difuz și confuz, ambiguu și contorsionat semantic, imprimat în tipare deductive din modele cosmopolite întreține prescriptivismul literaturii pedagogice, generatoare de recomandări, descrieri și indicații didactice. Profesorii școlari ”trebuie” să neutralizeze abuzurile curriculare și sloganurile șubrede. Mai mult cu entuziasm decât cu luciditate, cadrele didactice acceptă conceptele oferite de curriculum, fără ca pedagogii (nu profesorii de pedagogie!) să ia atitudine împotriva ambiguităților terminologice și a impreciziilor conceptuale sub care se derulează educația întreținută de acest ”prețios” curriculum. Într-o asemenea derută didactică, cu o amplă toleranță pentru excese și calificative gratuite, fiecare ministru - însoțit de escorta de funcționari ministeriabili, de inspectori școlari județeni și directori comunali - deplânge ”corecturile” anteriorului și mai schimbă câte ceva, spre a beneficia, la rândul său, de împăunare. A dispărut setea de ordine și rânduială în instituțiile de educație, fiind înlocuită de aspirația spre raportări de cifre și procente, de diplome și medalii, de credite profesionale și ierarhizări.

Substantivul latinesc excelsior (”tot mai sus”) a generat grupul de cuvinte românesc ”excelență”, adică o realizare de excepție, menită să devină reper în dezvoltare și împliniri. Învățarea conturează excelența dacă un elev (student) obține note foarte mari (aspectul formal), care conferă acestuia statut de valoare certificată. Într-o societate sănătoasă și normală, excelența e un merit dobândit, iar selecția pe bază de meritocrație e valoarea esențială care o animă. În știință, cei merituoși devin cercetători, în economie – devin ”oameni de succes”, în artă devin scriitori, artiști plastici, muzicieni, compozitori etc. de valoare excepțională, în sport, devin campioni de înaltă performanță etc. Toate acestea au ca temei munca, devotamentul, stăruința, sacrificiul, încrederea. De altă parte, inșii care tind spre excelență și întră în sfera acestui cuvânt dispun de spirit creator, de șanse spre afirmare, creativitate și genialitate. Calitățile native (genetice) se întrețin prin tenacitate și activitate superioară și, adeseori, modelele sociale (părinți, profesori, mentori, discipoli) stimulează dezvoltarea. Filosoful C. Noica propunea următoarea formulă pentru excelență: dacă o țară își permite să investească în fotbaliști foarte mult spre a obține performanța competițională, de ce nu s-ar realiza aceeași alocare financiară pentru grupuri de elevi din fiecare contingent pentru a deveni excelenți într-un domeniu sau altul? De ce n-am avea școli cu clase de elită, cu elevi capabili de înaltă performanță în științe, arte, aptitudini, inteligență, după modelul claselor de pictură, arte, teatru, literatură creativă ? De aceea, punem întrebarea: Educația încotro? Excelența încotro?

Factorii care împiedică exprimarea excelenței, sunt: ura, mânia, lenea, dezordinea invidia (personali), organizarea vieții publice (corupția, nedreptatea, minciuna, falsitatea), încălcarea regulilor sociale de bună conviețuire (lipsa meritocrației, inegalitatea socială ca atitudine, traficul de influență, părtinirea gradului de rudenie) etc.

CÂTEVA CONCLUZII. Transformarea unui copil în adult coincide cu educația, ca supunere față de o autoritate prin acceptarea unor constrângeri menite să asigure solidaritatea. Tinerii sunt asemenea lui Achile a lui Homer, dornici de aventura cunoașterii, de explorare, de risc, de curiozitate, de pericol și de angajament; ei vor activitate, dinamism, implicare, risipă de energie și de emoționalitate; ei acționează hamletian (”a fi sau a nu fi”) și nu caragialian (”aveți puțintică răbdare”). Tânăra generație are nevoie de modele umane, de un context moral adolescentin, de o societate animată de valori morale și de oameni virtuoși. Excelența e râvna oricărui tânăr responsabil de a fi cât mai bun și cel mai valoros din generația sa. Zborul tinerilor spre excelență devine o năzuință firească. Parabola biblică a Semănătorului privind aruncarea semințelor în diferite locuri e o învățătură ce poate fi călăuzitoare în dezvoltarea diferențiată a personalității tinerelor generații în evoluția lor civică.”