Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Evenimente sportive organizate în Arad în cadrul săptămânii europene dedicate mișcării

În cadrul campaniei europene „#BeActive2022” – „Fii Activ 2022”, arădenii au fost încurajați să practice sportul la orice vârstă, prin evenimente diverse, accesibile oricui: alergare (Aradul aleargă - Provocarea școlilor), fotbal, scândurică (plank), tenis de masă, șah și pickleball (o activitate sportivă având elemente de tenis, ping-pong și badminton).

Evenimente sportive organizate în Arad în cadrul săptămânii europene dedicate mișcării
Comentează 0

Echipa de tineri din proiectul „Promovează sportul”, derulat de către Asociația Clubul Sportiv Experiența Multisport a pregătit mai multe evenimente sportive pentru a sărbători împreună atât „Săptămâna europeană a sportului” (23-30 septembrie), precum și „Ziua sportului școlar european” (30 septembrie).

Cinci evenimente marca UAV - EMS au fost organizate la inițiativa Cristinei Nistor de la ACS Experiența Multisport și lect. dr. Viorel Petru Ardelean, alături de echipa Facultății de Educație Fizică și Sport din Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Academia Daniela Dodean și Încurajare la Mișcare.

Campionatul de fotbal și competiția de scândurică (plank) au avut loc în 27.09.22, în sala de sport a Universității „Aurel Vlaicu”. Au fost prezenți 54 de  participanți și arbitri, cărora li s-a alăturat o echipă de 24 profesori și voluntari implicați, coordonați de lect. dr. Claudiu Bulzan de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, la final fiindu-le oferită Cupa #BeActive - UAV la fotbal primelor trei echipe. De asemenea, le-au fost acordate medalii primilor trei sportivi clasați în cadrul competiției de scândurică (plank) coordonate de Ruben Stoia - Încurajare la mișcare.

„Ziua sportului școlar european”, #ESSD2022 din 30.09.22 a fost celebrată prin trei evenimente sportive:

  • Competiția de șah - 20 participanți - locurile I, II, III open masculin si feminin au primit Cupa #BeActive - UAV la ȘAH; evenimentul a fost coordonat de lect. dr. Claudiu Bulzan;
  • Campionatul de tenis de masă - 50 participanți - locurile I, II, III open masculin si feminin au primit Cupa #BeActive - UAV la tenis de masă; evenimentul a fost coordonat de lect. dr. Viorel Ardelean - UAV și Cristian Dodean din cadrul Academiei Daniela Dodean;
  • Cei prezenți au putut încerca un nou sport – Pickleball – o combinație de tenis, ping-pong și badminton - demonstrație și participare - 12 participanți. Evenimentul a fost coordonat de Marius Socea-Falca, UAV.

Un număr de 40 de voluntari au fost implicați în promovarea și realizarea evenimentelor: atât voluntari locali din Asociația Clubul Sportiv Experiența Multisport, cât și profesori de educație fizică și sport, cu toții alăturându-li-se celor nouă voluntari ESC implicați în proiectul „Promovează Sportul”, provenind din Ungaria, Turcia, Serbia și România.

„Aradul aleargă – Alergarea de grup”, evenimentul săptămânal ajuns la 40 de ediții organizate fără întrerupere din martie 2022, a oferit o provocare instituțiilor de învățământ arădene: de a alerga împreună pe Stadionul Gloria, ca un bun prilej de a face mișcare în aer liber, într-un cadru axat pe socializare și motivare reciprocă. Evenimentul a fost inițiat de Cristina Anamaria Nistor din cadrul A. C. S. Experiența Multisport alături de echipa de voluntari, coordonat împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, alături de Asociația Mobilizează-te și în parteneriat cu învățământ participante enumerate mai jos.

Cupa Școlii #BeActive oferită la prima ediție a competiției „Aradul Aleargă - Provocarea Școlilor” a fost înmânată instituției care a reunit cei mai mulți participanți în cadrul alergării de grup - Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”. Echipa de organizare îi felicită pe toți participanții și susținătorii pentru promovarea sportului și încurajarea a 153 de elevi spre a  adopta un stil de viață sănătos, prin alergare și socializare. De asemenea, mulțumiri se îndreaptă către toate cadrele didactice implicate în susținerea inițiativei și mobilizarea participanților.

În competiția „Aradul aleargă – Provocarea școlilor”, s-au înscris șapte instituții de învățămînt arădene, care au reunit peste 500 de alergători pe Stadionul Gloria:

  • 27 septembrie, ora 18:00, Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” (coordonator prof. Monica Trifon) - 85 alergători;
  • 28 septembrie, ora 17:00, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” (coord. prof. Olimpia Ancateu, prof. Camelia Avramescu) - 153 alergători;
  • 28 septembrie,ora 18:00, Colegiul Național „Preparandia - Dimitrie Țichindeal” (coord. prof. Daiana Rotariu) - 32 alergători;
  • 28 septembrie, ora 19:00, Universitatea „Aurel Vlaicu” - 20 alergători;
  • 29 septembrie, ora 17:00, Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad  - 17 alergători;
  • 29 septembrie, ora 17:00, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” (coord. prof. Manuela Dincea, prof. Beniamin Șumăndan, prof. Oana Ungureanu) - 150 alergători;
  • 29 septembrie, ora 18:00, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară (coord. prof. Adriana Klein, prof. Iulia Ghinga) - 25 alergători;
  • 29 septembrie, ora 19:00 - Alergare de grup cu toate școlile - cei mai numeroși reprezentând Șc. G. „Iosif Moldovan” (coord. prof. Adela Mercea)  - 20 alergători.

Organizatorii doresc să felicite atât cadrele didactice și voluntarii implicați în promovarea și susținerea evenimentului, cât și, în mod special, pe alergătorii care au rezistat condițiilor meteo și nu s-au lăsat descurajați, alergând indiferent de vreme pentru a-și reprezenta școala și pentru a da un exemplu colegilor.

Participarea a fost gratuită în cadrul tuturor evenimentelor derulate cu sprijinul proiectului „Promovează sportul”, cofinanțat prin Corpul European de Solidaritate, un program al Uniunii Europene.

Invitația ACS Experiența Multisport și As. Mobilizează-te rămâne deschisă oricui dorește să se alăture evenimentului de alergare, echipa „Promovează Sportul” așteptându-i cu multe încurajări și entuziasm pe toți cei interesați să facă mișcare împreună. Evenimentul va avea loc în fiecare joi, pe tot parcursul lunii octombrie, startul având loc pe Stadionul Gloria, la ora 18. Se poate alerga fie pe stadion, unde distanța minimă este 400 m - Tura Gloria, fie pe Malul Mureșului, în jurul Cetății Aradului - 6,5km - Tura Cetate. Mai multe informații pot fi găsite pe pagina de Facebook dedicată evenimentului „Aradul aleargă - Alergare de grup”.

Voluntarii au sărbătorit încheierea Săptămânii Europene a Sportului prin promovarea și participarea la  „Provocarea Dacilor”, care a propus cinci curse de alergare cu obstacole pentru adulți și copii. Evenimentul a fost organizat în 1 octombrie, în loc. Utviniș, de către Asociația Mobilizează-te, la inițiativa profesorului Gabriel Iazbinsky, cu sprijinul celor 80 voluntari ai Asociației Clubul Sportiv Experiența Multisport, implicați atât în promovare și pregătire, cât și în ziua evenimentului, în diferite activități organizate pe 15 departamente diferite. 

Galerie foto (8)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite