Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Eusebiu Pistru: „Un lider PNL trebuie să transmită forță, unitate și deschidere!”

Eusebiu Pistru: „Un lider PNL trebuie să transmită forță, unitate și deschidere!”
Comentează 0

În urma alegerilor care au avut loc în cadrul organizației PNL Ignești, primarul comunei, Urs Marinel Ioan a fost ales președinte:

Mă simt onorat de faptul că și de această data colegii mei au avut încredere în abilitățile mele de a conduce această organizație. Vom merge în continuare atât cu proiectele administrative, cât și cu cele politice. Chiar dacă Ignești este o comună mai mică, sunt multe de făcut și am convingerea că în echipă, cu ajutorul domnului deputat Pistru și a conducerii de la Arad vom reuși să ducem la bun sfârșit tot ceea ce ne propunem!” a declarant președintele PNL Ignești, Urs Marinel.

Deputatul Eusebiu Pistru consideră că o echipă de oameni dedicați comunității lor aduc un plus valoare acesteia: “Îl felicit pe domnul președinte Urs și îl asigur de tot sprijinul meu pentru proiectelele pe care echipa din Ignești le va întreprinde. Suntem în perioada alegerilor interne atât la nivel de județ, cât și national. Alegerea unui lider care va putea să transmită unitate, forță și deschidere către nou va fi esențial pentru viitorul Partidului Național Liberal. Sunt convins că înțelepciuna și rațiunea liberalilor va prima în aceste alegeri, iar conducerea PNL va aduce schimbarea și forța, atât de necesare pentru proiectul nostru politic” a încheiat deputatul Pistru.

La alegerile organizației PNL Ignești a participat și consilierul județean, Ovidiu Moșneag: “Această echipă locală nu a dezamăgit până acum și am convingerea că va merge înainte pe un drum al succesului. Mă aștept ca această colaborare să aducă rezultate bune pentru întreaga organizație a PNL Arad așa cum au adus și până acum. Felicitări domnului președinte Urs, sunt și voi fi mereu alături de ei” a încheiat vicepreședintele PNL Arad, Ovidiu Moșneag.

La alegerile organizației PNL Ignești a participat și senatorul Ioan Cristina care a dat un mesaj de armonie și consolidare a echipei liberale.

Comunicat PNL Arad


Scrie un comentariu

trimite