Două curse charter spre Antalya de pe Aeroportul Arad în fiecare marți, după retragerea Animawings
Aeroportul Internațional Arad va găzdui și în vara aceasta curse charter către Antalya, una dintre cele mai căutate destinații turistice din Turcia. Vor fi două zboruri săptămânale, în fiecare zi de marți. Conform programului transmis de touroperatori, avioanele vor ateriza la Arad la ora 08:30 și respectiv 10:20, iar decolările spre Antalya vor avea loc la 09:30 și 11:20.

Din păcate, compania Animawings, care anunțase operarea unor curse charter de pe Aeroportul Arad, s-a retras fără a informa oficial conducerea aeroportului despre anularea zborurilor.
„Considerăm că o comunicare transparentă și respectul față de pasageri și partenerii locali sunt esențiale în activitatea aeronautică. Până în acest moment, Animawings nu a transmis nicio informare oficială către Aeroportul Arad privind decizia de anulare a curselor programate. Cu toate acestea, ne bucurăm că există în continuare interes din partea operatorilor pentru rutele turistice de la Arad și că avem confirmată operarea a două zboruri spre Antalya, în fiecare marți”, a declarat Ovidiu Moșneag, directorul Aeroportului Internațional Arad.