Doi italieni - săltați după o schemă de 110.000 €: mașini închiriate, numere false și furturi simulate în Bari
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Arad au destructurat activitatea infracțională a doi cetățeni italieni, în vârstă de 45 și 60 de ani, bănuiți că au pus la cale o schemă elaborată de înșelăciune cu autoturisme închiriate.
Potrivit cercetărilor coordonate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, la sfârșitul anului 2025, cei doi ar fi închiriat două mașini din municipiile Arad și Timișoara, pe care le-au condus până în Bari, Italia. Pentru a evita depistarea, autoturismele ar fi fost echipate cu plăcuțe de înmatriculare false pe întreg traseul.
Ajunși la destinație, bărbații ar fi dezactivat sistemele GPS ale vehiculelor, după care le-ar fi declarat furate în fața autorităților italiene, încercând astfel să inducă în eroare firmele de închirieri și organele de anchetă.
La data de 29 ianuarie 2026, polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție la imobile din municipiul și județul Arad, precum și patru mandate de aducere. Prejudiciul estimat în cauză se ridică la aproximativ 110.000 de euro.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate bunuri relevante pentru anchetă, sume de bani, bijuterii, iar o autoutilitară a fost indisponibilizată.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați magistraților cu propuneri legale în continuarea procedurilor judiciare.


















