Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Daruri pentru suflete curate”, eveniment caritabil desfășurat la Apateu în prezența președintelui CJA (FOTO)

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a participat la evenimentul caritabil „Daruri pentru suflete curate”, organizat de Școala Gimnazială „Gheorghe Popovici” din Apateu. În cadrul acestei acțiuni, s-au colectat 28.300 de lei, fonduri ce vor contribui la reabilitarea spațiului „Refugiu și speranță – Locuința protejată pentru victimele violenței domestice Mara”, din cadrul DGASPC Arad.

„Daruri pentru suflete curate”, eveniment caritabil desfășurat la Apateu în prezența președintelui CJA (FOTO)
Comentează

„Este al șaptelea an în care elevii școlii, coordonați de domnul director, strâng fonduri în scopuri caritabile. În primii șase ani donațiile au mers către spital, iar acum către victimele violenței în familie. Îi mulțumesc domnului director pentru că dă un exemplu de implicare și mulțumesc și Asociației Cetatea Voluntarilor, pentru că pune lucrurile în mișcare”, a declarat Iustin Cionca,  președintele Consiliului Județean Arad.

„Ne aflăm la cea de-a șaptea ediție a activității noastre desfășurate în colaborare cu Asociația Cetatea Voluntarilor. În fiecare an, alegem unul dintre proiectele propuse de aceștia pentru a-l susține prin eforturile noastre. Procesul este unul democratic: prezentăm proiectele în cadrul Consiliului reprezentativ al părinților, iar aceștia aleg, prin vot, cauza pe care o vom sprijini. Ulterior, fiecare președinte al comitetului de părinți comunică decizia la nivelul fiecărei clase”, a declarat Vlad Claudiu Daniel, directorul Școlii Gimnaziale din Apateu. 

Pentru buna reușită a târgului, părinții, alături de copii, confecționează ornamente specifice Crăciunului, având în vedere două obiective esențiale: păstrarea tradițiilor de iarnă și educarea spiritului de solidaritate și compasiune, copiii învățând cum, prin propria lor muncă și donație, pot contribui la fericirea altor copii.

„Mă mândresc cu comunitatea din Apateu; a fost întotdeauna o comunitate implicată și frumoasă. Iar acțiunea de anul aceasta s-a transformat în cea mai importantă sărbătoare a comunității noastre. Le mulțumesc elevilor, părinților și bunicilor, care s-au implicat în mod activ în acest succes. Totodată, le mulțumesc tuturor profesorilor. Fiecare dintre ei a avut un rol esențial, încercând să ofere un imbold elevilor și demonstrând, prin propriul exemplu, unitatea corpului profesoral și dorința de a contribui la binele comun”, a mai spus directorul școlii.

Galerie foto (10)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite