Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Curtea Constituțională - întâlnire informală pentru a discuta dacă este cazul să se reunească într-o ședință pentru a dezbate subiectul anulării alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională s-a reunit, în această dimineață, într-o întâlnire informală pentru o discuție prealabilă cu privire la convocarea unei ședințe în care să se dezbată solicitările de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale.

Curtea Constituțională - întâlnire informală pentru a discuta dacă este cazul să se reunească într-o ședință pentru a dezbate subiectul anulării alegerilor prezidențiale
Comentează 0

Ședința a fost convocată joi seara târziu de președintele CCR Marian Enache. Deși ieri au stabilit că sesizările nu pot fi luate în calcul, vineri, în această ședință, e posibil să revină asupra lor, scrie antena3.ro.

Sursele citate au declarat pentru Antena 3 CNN că ședința a fost convocată pentru că „e posibil să fi apărut elemente noi legate de desfășurarea primului tur.”

Intrați AICI pentru detalii.

De remarcat că ieri, după depunerea a patru solicitări de anulare a alegerilor prezidențiale, CCR a dat un comunicat de presă prin care transmitea că solicitările vor putea fi puse în discuție în cadrul procesului de validare a turului II. „Având în vedere solicitările reprezentanților mass-media cu privire la primirea unor petiții și cereri referitoare la derularea alegerilor pentru funcția de Președinte al României, Curtea Constituțională precizează că acestea au fost înregistrate și urmează să fie examinate conform prevederilor constituționale și legale, în cadrul procesului de validare a alegerilor.

În această etapă a procesului electoral, în conformitate cu dispozițiile constituționale, Curtea poate examina contestații formulate de către candidații calificați în turul II al alegerilor prezidențiale”, se arată în comunicatul CCR.

Sursa foto: Facebook Curtea Constituțională

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite