Cu cât a fost amendat un agent economic care a făcut mai mult gunoi decât a promis
„Persoanele juridice, beneficiare ale serviciilor de salubrizare stradală oferite de operatorul local, au obligația de a respecta clauzele contractuale privind cantitățile de deșeuri menajere generate. În caz contrar, sancțiunile contravenționale ce survin în temeiul Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor, sunt drastice”, anunță reprezenanții Poliției Locale.
Aceștia mai spun că sunt vizați, cu preponderență, agenții economici care desfășoară activități din sfera alimentației publice.
„Monitorizat timp de o lună de polițiștii locali cu atribuții de protecția mediului, un agent economic arădean a fost sancționat de reprezentanții Biroului Protecția Mediului, în conformitate cu prevederile Legii 211/2011, cu o amendă în cuantum de 20.000 de lei pentru un surplus de deșeuri generat față de cantitatea menționată în conținutul contractului de prestări servicii încheiat cu operatorul local de salubritate”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale.
Polițiștii locali mai susțin că în scopul evitării unor sancțiuni contravenționale în cuantumul vizat și pentru a nu se regăsi în ipostaza de a eluda prevederile legale, persoanele juridice care își desfășoară activitatea pe raza municipiului au obligația de a respecta termenii contractuali. Totodată, acestea au obligația de a notifica operatorul de salubritate asupra eventualelor majorări survenite în privința volumului de deșeuri generate lunar, de a le depozita exclusiv în pubelele proprii și de a asigura accesul la acestea în zilele stabilite conform graficului de colectare. Debarasarea deșeurile menajere generate de utilizatorii persoane juridice în incinta platformelor arondate asociațiilor de proprietari conduce, de asemenea, la sancțiuni drastice.