Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Criminalii de la Hamas ar fi răpit un cetăţean român

Potrivit unor informaţii furnizate de presa centrală, criminalii de la Hamas, care au ucis în stânga şi-n dreapta fără discernământ, atacând cu cruzime Israelul, ar fi răpit şi un cetăţean român. 

Criminalii de la Hamas ar fi răpit un cetăţean român
Comentează 1

Un român care are și cetățenie israeliană se află printre ostaticii grupării teroriste Hamas, scrie realitatea.net. Până în prezent, patru persoane cu cetăţenie israeliano-română au murit şi două sunt dispărute. Dintre ei, doi români morți aveau domiciliul în Israel. Circa 200 de ostatici israelieni, străini şi cu dublă naţionalitate, au fost răpiţi în Israel şi duşi în Gaza de luptătorii Hamas în timpul ataculuidin 7 octombrie, care a declanşat un război. 

„În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, precizăm că autoritățile israeliene au informat cu privire la dispariția a încă unei persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în Statul Israel.

Până la acest moment, Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa nu au recepționat solicitări de sprijin consular privind dispariția sau decesul altor cetățeni români în Statul Israel și mențin în permanență contactul cu autoritățile israeliene.

Astfel, până la acest moment, potrivit informațiilor transmise de către autoritățile israeliene, patru cetățeni cu dublă cetățenie israeliano-română au decedat și doi sunt notificați ca dispăruți”, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Sursa foto: getty images

Fotografia are rol ilustrativ

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite