Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Condamnat la închisoare, pentru conducere sub influența alcoolului

Un bărbat „certat cu legea” a ajuns acum la cea de-a doua condamnare. Prima condamnare a fost cu „suspendare”, însă pentru că se afla în perioada de supraveghere după condamnarea cu suspendare și a comis o nouă infracțiune, va executa o pedeapsă cu închisoarea. 

Condamnat la închisoare, pentru conducere sub influența alcoolului
Comentează

În data de 22.01.2025, în jurul orei 01:00, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, organele de poliție și poliție de frontieră l-au depistat în trafic, conducând autoturismul marca VW pe DJ 709B, având dreptul de a conduce anulat, iar pentru că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilomentru rezultând o valoare de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că în data de 22.01.2025, el a condus autoturismul marca VW pe DJ 709/B aflându-se sub influența bauturilor alcoolice, iar conform Buletinului de analiză toxicologică, în urma recoltării probelor biologice ale suspectului, au rezultat următoarele valori: proba I, ora 01:45 alcoolemie 3,56 mg/l alcool pur în sânge, proba II 02:45 alcoolemie 3,43 mg/l alcool pur în sânge.

A fost condamnat de Judecătoria Arad la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte 0,80 g/l alcool pur în sânge. Instanța îl condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce autovehicule i-a fost anulat.

Judecătoria Arad contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, pe care o sporeşte cu 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 2 luni de închisoare.

Totodată, instanța revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală anterioară a Judecătoriei Arad şi adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată în cauză, rezultând pedeapsa finală de 3 ani şi 2 luni de închisoare.

Sentința este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.


Scrie un comentariu

trimite