Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Comisia pentru Mediu din Senat analizează oportunitatea extinderii Sistemului de Garanție-Returnare

În ședința de ieri a Comisiei pentru Mediu din Senat a avut loc o dezbatere cu privire la oportunitatea extinderii Sistemului de Garanție-Returnare și introducerea de noi obligații pentru operatorii economici. Potrivit președintelui comisiei, senatorul Glad Varga, a fost o discuție deschisă, cu argumente din toate direcțiile „exact așa cum trebuie să se întâmple atunci când vorbim despre politici publice cu impact major asupra mediului, economiei și consumatorilor”.

 Comisia pentru Mediu din Senat analizează oportunitatea extinderii Sistemului de Garanție-Returnare
Comentează

„Nu este o dezbatere „pro” sau „contra”, ci una despre cum luăm cele mai bune decizii pentru a crește în mod real ratele de colectare și reciclare, fără a afecta stabilitatea unui sistem care deja funcționează și fără a genera costuri inutile pentru cetățeni sau mediul economic. Avem nevoie de analiză obiectivă, de date clare, de dialog cu toți actorii implicați și de soluții echilibrate, adaptate realităților din teren”, susține Glad Varga.

Proiectul aflat în discuție propune lărgirea sferei ambalajelor incluse în SGR, prin includerea ambalajelor primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal utilizate pentru produse precum oțetul, borșul, apa distilată și băuturile din cafea sau pe bază de cafea, a borcanelor din sticlă cu capac din plastic sau metal pentru produse alimentare, precum și a ambalajelor primare reutilizabile pentru băuturile care fac deja parte din SGR. Potrivit senatorului arădean, sunt prevăzute și o serie de excepții și particularizări, inclusiv pentru produse lactate, anumite categorii de produse vitivinicole, produse vitivinicole aromatizate, alte băuturi fermentate sau băuturi spirtoase, în conformitate cu regulamentele europene aplicabile.

„Votul va fi dat în ședința următoare a comisiei. Până atunci, rămânem în logica transparenței și a construcției unui cadru legislativ predictibil și coerent, care să sprijine cu adevărat economia circulară și să livreze rezultate concrete pentru mediu”, a încheiat Glad Varga, senator PNL de Arad.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite