Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

CJE Arad se preocupă de respectarea Statutului Elevului

Consiliul Judeţean al Elevilor din Arad a lansat un formular în care fiecare elev poate semnala orice fel de abatare de la Statutul Elevului. 

CJE Arad se preocupă de respectarea Statutului Elevului
Comentează 0

În august 2016, din dorința de a clarifica faptul că educația este centrată pe elev, în urma demersurilor reprezentanților elevilor și susținerii din partea celor mai importanți actori implicați în sistem, a fost aprobat prin Ordin de ministru actul normativ intitulat „Statutul Elevului”, care reglementa distinct drepturile, îndatoririle, interdicțiile aferente calității de elev, precum și modalitățile de sancționare, asociere și reprezentare specifice.

Însă, la aproape trei ani de la această reușită a Consiliului Național al Elevilor, prevederile Statutului Elevului nu sunt încă respectate în toate unitățile de învățământ, fiind frecvente abuzurile, cazurile de încălcare voluntară a acestora, dar și de omitere ca o consecință a lipsei de informare. Câteva situații de acest fel, deseori întâlnite în școală, sunt: consemnarea absenței în catalog ca metodă de pedepsire a elevului, notarea subiectivă a acestuia, „confiscarea” telefoanelor mobile, practica „fondului clasei” sau „fondului școlii”, interzicerea părăsirii incintei școlare de către elevii majori.

Din dorința de a proceda la o radiografiere a sistemului de învățământ românesc și de a verifica gradul de implementare a documentului, consiliile județene ale elevilor își asumă anual derularea unui amplu proces de consultare, a cărui finalitate o reprezintă redactarea Raportului privind implementarea Statutului Elevului la nivel județean (RISEJ). Se încearcă, astfel, prin aducerea neregulilor din sistem în atenția publică, tragerea unui semnal de alarmă și determinarea decidenților să conștientizeze importanța adoptării unor măsuri reale.

Pentru construirea unei societăți puternice, formată din indivizi responsabili, este esențială o educație bazată pe principii democratice, dar și pe respectarea legii în vigoare. În acest sens, Consiliul Județean al Elevilor Arad invită cei doi participanți direcți la actul instructiv-educativ, elevii și profesorii, să își exprime opinia, completând formularul disponibil la adresa: https://forms.gle/kciwFDQUhPHEgWfB6 și contribuind la caracterizarea mediului școlar, din perspectiva aplicării prevederilor Statutului Elevului. Cunoscând problemele, putem propune și milita împreună cu ceilalți actori educaționali pentru soluții optime pe termen lung. Fie că ești cadru didactic sau elev, așteptăm răspunsul tău - ne va fi cu siguranță de ajutor în demersul nostru.

 


Scrie un comentariu

trimite