Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cine vor fi noii miniștri? Conducerea PSD discută azi despre componența Guvernului Dăncilă

Comitetul Executiv Naţional al PSD (CEx) se reunește luni pentru a discuta componenţa viitorului guvern, care va avea aceeaşi structură, respectiv 28 de portofolii, însă, după cum declara duminică seară Gabriela Firea, „cam o treime din guvern se va împrospăta”relatează News.ro.

Cine vor fi noii miniștri? Conducerea PSD discută azi despre componența Guvernului Dăncilă
Comentează 0

Mulți dintre miniştri îşi vor păstra funcţiile şi în Cabinetul Dăncilă, cei înlocuiţi urmând să fie în primul rând cei care şi-au exprimat explicit susţinerea faţă de fostul premier Mihai Tudose sau consideraţi apropiaţi lui şi vicepremierului Marcel Ciolacu, astfel că discuţiile vor viza în principal ministereleTransporturilor, Turismului, Culturii şi pe cel al Fondurilor Europene, al cărui titular, Marius Nica, a demisionat vineri.

Postul de ministru al Transporturilor ocupat de Felix Stroe i-ar putea reveni lui Răzvan Cuc, care a mai deţinut această funcţie, sau lui Sorin Bota, fost secretar de stat în minister în mandatul lui Miron Mitrea. 

În cazul Ministerului Fondurilor Europene, este vehiculat numele lui Eugen Teodorovici, susţinut de filiala Tulcea, judeţ pe care îl şi reprezintă în Parlament. Iniţial, acesta ar fi fost luat în calcul şi pentru Finanţe, însă este posibil ca actualul deţinător al portofoliului, Ionuţ Mişa, să rămână în funcţie.

Cu toate acestea, Teodorovici declara duminică după-amiază că încă nu i s-a propus vreo funcţie. „Până mâine vom vedea exact, până mâine se poartă discuţii, nu am avut încă o discuţie la nivelul partidului”, a spus el. Întrebat dacă ar vrea să fie ministrul Fondurilor Europene sau ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici a declarat: „Acolo unde partidul consideră că are nevoie de noi, vom spune da. Orice om politic trebuie să fie onorat să fie într-o poziţie publică în care să poată să facă pentru poporul său lucrurile bune, eu zic că asta e abordarea corectă a fiecarui politician”.

Pentru Ministerul Culturii, deţinut de Lucian Romaşcanu, sunt discutate mai multe variante. Există voci din partid care susţin menţinerea acestuia în funcţie, însă este luată în calcul şi înlocuirea lui cu Ionuţ Vulpescu, cel care a mai deţinut acest portofoliu în Cabinetul Grindeanu. Site-ul stiripesurse.ro a dat ca posibilă nominalizarea actorului George Ivaşcu la conducerea acestui minister.

În ceea ce priveşte Ministerul Turismului, deţinut de Mircea Titus Dobre, numele viitorului titular încă se discută.

Şi ministrul  Dialogului Social Gabriel Petrea şi-ar putea pierde funcţia, însă nici în cazul lui nu este cunoscut încă niciun posibil succesor. O situaţie la fel de incertă este cea a ministrului Tineretului şi Sportului, Marius Dunca.

Alţi miniştri care ar putea fi înlocuiţi sunt Liviu Pop (Educaţie) şi Florian Bodog (Sănătate). Ministerul Educaţiei ar putea reveni Ecaterinei Andronescu, care a mai ocupat acest post, în timp ce pentru cel al Sănătăţii, unul dintre numele luate în calcul este cel al Rodicăi Nassar.

La Ministerul Apelor, de unde ministrul Doina Pană a demisionat înainte de plecarea lui Mihai Tudose, a fost deja confirmat prin votul CEx Ioan Deneş.

Rovana Plumb ar putea prelua postul de vicepremier fără portofoliu deţinut de Marcel Ciolacu.

Dintre miniştrii social-democraţi vor rămâne în Guvern Paul Stănescu (ministru al Dezvoltării şi vicepremier), Lucian Georgescu (ministrul Cercetării), Carmen Dan (ministru de Interne), Olguţa Vasilescu (ministrul Muncii), Mihai Fifor (ministrul Apărării), Petre Daea (ministrul Agriculturii), Victor Negrescu (ministru pentru Afaceri Europene), Andreea Păstârnac (ministru pentru Românii de pretutindeni), Gheorghe Şimon (ministrul Economiei), Ilan Laufer (ministru pentru Mediul de Afaceri), Lucian Şova (ministrul Comunicaţiilor).

ALDE îşi va păstra portofoliile, respectiv  Externe, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul, precum şi pe actualii lor deţinători: Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavilescu, Toma Petcu şi Viorel Ilie.

La fel, Tudorel Toader (ministrul Justiţiei), independent, dar propus de ALDE și susținut de PSD, nu are poziția periclitată.

Nu este sigur încă dacă lista Executivului va fi definitivată în urma discuţiilor de luni, negocierile cu şi între filialele care revendică un post în Cabinetul Dăncilă fiind în desfăşurare. Acesta este şi motivul pentru care duminică au circulat informaţii potrivit cărora ar fi urmat ca şedinţa CEx să nu mai aibă loc sau să fie dedicată doar completării şi actualizării programului de guvernare.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite