Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

(VIDEO) Cetățeni olandezi prinși cu droguri în zona frontierei

Ieri, polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac și Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a două persoane (cetățeni olandezi), de 35 și 54 de ani, care ar fi transportat droguri de risc și de mare risc, pe autostrada A1.

(VIDEO) Cetățeni olandezi prinși cu droguri în zona frontierei
Comentează

Cele două persoane au fost oprite în trafic de un echipaj mixt format din polițiști ai Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac și ai Sectorului de Poliție de Frontieră Nădlac, iar, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că ar fi deținut, în autoturismul cu care s-au deplasat, aproximativ 5 kilograme de substanță cristalină 2 MMC, 500 de grame de cocaină, 340 de grame de heroină,  250 de comprimate de ecstasy (droguri de mare risc) și mai multe tablete cu substanță activă alprazolam (drog de risc).

Substanțele interzise au fost descoperite în bordul autoturismului și în două genți, ascunse printre diverse obiecte de vestimentație.

În data de 27 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea celor două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și mare risc și trafic de droguri de risc și mare risc.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile. 

Galerie foto (2)


Scrie un comentariu

trimite