Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cercetați de polițiștii arădeni pentru infracțiuni rutiere

Cercetați de polițiștii arădeni pentru infracțiuni rutiere
Comentează 0

Polițiștii arădeni cercetează 9 bărbați care nu au respectat legislația rutieră la sfârșitul săptămânii trecute.

Astfel, un bărbat de 43 de ani, din Conop, ar fi condus un autoturism pe D.N. 7, pe raza localității Milova. Acesta a părăsit partea carosabilă, ajungând în decor. La mică distanță de autoturismul avariat a fost depistat conducătorul auto, care emana halenă alcoolică. Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest cât și recoltarea de probe biologice.

Cu o alcoolemie record de 1,29 mg./l. alcool pur în aerul respirat a fost depistat un bărbat de 52 de ani, din Păuliș, care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, derapând cu autoturismul într-un șanț.

Au mai fost depistați în timp ce conduceau sub influența alcoolului : pe raza municipiului, un arădean de 32 de ani, cu o alcoolemie de 0,88 mg./l. alcool pur în aerul expirat, și pe raza localității Milova, un tânăr de 23 de ani, din aceeași localitate, cu o alcoolemie de 0,74 mg./l. alcool pur în aerul expirat, care a condus un motoscuter neînmatriculat și fără permis.

Un cetățean irlandez de naționalitate română, în vârstă de 20 de ani, a fost depistat de polițiștii din Ineu în seara zilei de 25 octombrie a.c., în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a prezentat pentru control un permis de conducere fals.

Un tânăr de 20 de ani a fost depistat de polițiștii de ordine publică în timp ce conducea un autoturism pe strada Dorobanților, având valabilitatea numerelor de înmatriculare expirată din luna septembrie a.c..

Fără permis și cu numerele de înmatriculare ale unui alt autoturism a fost depistat de polițiștii din Vinga un bărbat de 55 de ani, din Șagu, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Vinga.

Tot cu numerele de înmatriculare provizorii ale unui alt autoturism a fost depistat un bărbat de 33 de ani, din Donceni, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Buteni.

În noaptea de 24/25 octombrie a.c., polițiștii Secției 5 Rurală Ineu au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din Pâncota, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Seleuș, având dreptul de a conduce suspendat.

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite