Centrele de permanență din Arad, program special în perioada Sărbătorilor Pascale
În perioada Sărbătorilor Pascale, asistența medicală primară în județul Arad va fi asigurată în regim de gardă prin cele 21 de centre de permanență existente, dintre care 8 funcționează în municipiul Arad, iar 13 în alte localități din județ.
Programul de funcționare al acestor centre este adaptat perioadei de sărbătoare, astfel încât pacienții să poată beneficia de servicii medicale în afara orelor obișnuite ale cabinetelor de medicină de familie.
Programul centrelor de permanență
Centrele vor funcționa după următorul orar:
– de luni până vineri, între orele 15:00 – 08:00
– sâmbăta, duminica, în sărbători legale și în zilele declarate libere, în regim continuu, între orele 08:00 – 08:00 (gardă 24 de ore)
Lista completă a centrelor de permanență funcționale, împreună cu datele de contact, adresele și numerele de telefon, este pusă la dispoziția publicului aici.
„Vă dorim tuturor un Paște Fericit și o petrecere plăcută și liniștită, alături de cei dragi, a zilelor de sărbătoare care urmează!”






















