Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Centenarul Marii Uniri sărbătorit prin dans și voie bună de către preșcolari și școlari

În pragul Centenarului Marii Uniri, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 15, structură a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 1, din municipiul Arad, și-a propus să marcheze acest eveniment important prin organizarea Festivalului Concurs „Suflet românesc” din cadrul proiectului educațional „Sufletul și inima cărții”, aflat la a III-a ediție, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Arad.

Centenarul Marii Uniri sărbătorit prin dans și voie bună de către preșcolari și școlari
Comentează 0

La evenimentul ce avut loc joi, 29 noiembrie 2018, în incinta Teatrului de Marionete Arad, au urcat pe șcenă preșcolari și școlari de la câteva unități de învățământ din oraș. Copiii, îndrumați de cadrele didactice, au fost îmbrăcați în costume tradiționale, au prezentat dansuri populare românești și au interpretat cântece, trezind emoții puternice în rândul spectatorilor.

La această activitate au participat copii preșcolari de la Grădinița P.P. Nr. 14 îndrumați de Prof. Flavia Dărău, Prof. Țifrea Doina, Prof. Madoșa Ramona, Prof. Bunaciu Monica și Prof. Flora Roxana; de la Grădinița P.P. „Palatul fermecat” îndrumați de  Prof. Maxa Sida Florica și Prof. Dobre Adina Claudia; de la Grădinița P.P. Nr. 12, structură a Grădiniței P.P. Nr. 11, îndrumați de Prof. Ganea Diana, Prof. Trifa Deliana, Prof. Moș Mirela și Prof. Gherman Geta; de la Grădinița P.P.„Prieteniei” îndrumați de Ed. Barna Cristina și Ed. Gorgan Laura;  de la Grădinița P.P. Nr. 1, îndrumați de Prof. Bîta Tatiana, Prof. Colcer Ioana, Prof. Ghenț Ioana și Prof. Pațac Andreea; de la Grădinița P.P. Nr. 22 îndrumați Prof. Rogoz Ioana și Prof. Bălaj Ioana, de la Grădinița P.P. Nr. 15 îndrumați de Ed. Cheșa Patricia Diana, Ed. Crișan Andrada Patricia, Prof. Pele Arabela Diana și Ed. Gimon Alina, precum și grupul de coarde „Concertino” îndrumați de Prof. Ötvös Dariana și Prof. Lindean Grațiela de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, Arad. De asemenea, am avut deosebita plăcere de a le avea în mijlocul nostru pe doamnele inspectoare, Prof. Emilia Sorițeu, Inspector Școlar pentru Educație timpurie și Prof. Moler Ioana Camelia, Inspector școlar pentru Educație permanentă și Activități extracurriculare, reprezentante ale Inspectoratului Școlar Județean, Arad.

Cadrele didactice organizatoare: Director Prof. Peștean Nicoleta, Prof. Knapik Camelia Arina, Prof. Pele Arabela Diana cu sprijinul Prof. Pantea Mihaela, Prof. Butaș Raluca, Prof. Iacob Rebecca, Prof. Biriș Kariana Gerlinde, Ed. Cheșa Patricia Diana, Ed. Crișan Andrada Patricia, Ed. Gimon Alina și Ed. Dragalina Bianca.

Prin această activitate am dorit să răsfoim o pagină de istorie și să sărbătorim cu drag Centenarul Marii Uniri. Mulțumim tuturor copiilor, cadrelor didactice, părinților și comunității locale care, au dat sens acestei minunate zile și ne-au făcut să fim cu adevărat mândri că suntem români. Totodată, mulțumim Teatrului de Marionete Arad pentru sprijinul acordat în realizarea acestui frumos eveniment.

Scris de Ed. Cheșa Patricia Diana

Galerie foto (16)


Scrie un comentariu

trimite