Vremea Romania, Arad 12°C

Stiri Arad

Ce sfinți sărbătoresc azi creștinii ortodocși. La mulți ani celor ce le poartă numele!

Sfinții Cuvioși Daniil Stâlpnicul și Luca cel Nou sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 11 decembrie.

Ce sfinți sărbătoresc azi creștinii ortodocși. La mulți ani celor ce le poartă numele!
Comentează 0

Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul s-a născut în satul Vitara, de lângă orașul Samosata, pe râul Eufrat (Mesopotamia), din părinți creștini: Ilie și Marta. La vârsta de 12 ani a părăsit în ascuns casa părintească și a intrat într-o mănăstire din apropierea satului natal. Sporind în nevoințe călugărești, Cuviosul Daniil a ajuns împreună cu starețul său Antohie la Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta l-a chemat sus pe stâlp și l-a binecuvântat, prorocindu-i despre multele greutăți pe care avea să le îndure.

În urma unei descoperiri dumnezeiești, a venit în părțile Traciei. Aici s-a închis într-un templu idolesc și a îndurat multe ispite de la demoni. Apoi s-a suit și el pe un stâlp, ca Sfântul Simeon Stâlpnicul, și pe stâlp a arătat multă răbdare și mari nevoințe pustnicești.

A început să viețuiască după Dumnezeu, între cer și pământ, de acesta înstrăinându-se, iar către cer apropiindu-se cu trupul și cu duhul. A îndurat arșița verii și gerul iernii și a înfruntat bătaia vânturilor. A săvârșit multe minuni, fiind vestit pentru acest lucru. S-a mutat la Domnul în preajma anului 490, scrie agerpres.ro. 

Scrie un comentariu

trimite