POLITIC
Proiectul de lege pentru siguranța copiilor în mediul online are cei mai mulți susținători la Arad (FOTO)
Sala Palatului Cultural a fost plină astăzi la dezbaterea Organizației Femeilor Liberale (OFL) pe marginea proiectului de lege pentru siguranța copiilor și tinerilor în mediul online. Dezbaterea face parte dintr-un …
Arădenii răspund apelului OFL pentru donare de sânge
Campaniile pentru donare de sânge sunt organizate constant de Organizația Femeilor Liberale (OFL) Arad. În această toamnă, organizatoarele au dat o amploare mai mare acțiunii de conștientizare, cu un impact …
Proiectul de construcție a trei poduri noi în Arad avansează
Începerea construcției Centurii de Sud-Est aduce mai aproape Aradul de construcția celor trei poduri noi, asumate de administrația liberală, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
Gheorghe Falcă: „Șomajul în rândul tinerilor din România este o problemă reală!”
Eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL/PPE) a analizat situația pieței muncii din România, pornind de la datele Eurostat care arată că România este pe locul patru în Uniunea Europeană în ceea ce privește …
Profesorii primesc primele de carieră didactică și profesională
Au fost alocate fondurile necesare pentru a onora angajamentul luat de guvernul PNL față de cadrele didactice, a spus deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Guvernul a convenit cu sindicatele din învățământ să …
Glad Varga: „Programul Rabla Local ajunge în 19 UAT-uri din judeţ”
Deputatul liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, susţine că proprietarii de maşini din 19 unităţi administrativ teritoriale din judeţ au fost înscrişi în Programul …
Vlad Botoş a ajuns celebru în presa naţională: este posesorul unei vile de lux în... Insulele Canare, pe care o închiriază (VIDEO)
Pentru cei care nu au auzit încă de el, Vlad Botoş este un europarlamentar arădean, ales în 2019 pe listele USR, care recent a fost nominalizat de formaţiunea din care face parte că va candida din nou pe un loc …
Gheorghe Falcă - intervenții extrem de importante, la Bruxelles
Eurodeputatul Gheorghe Falcă (PPE/PNL) a susținut două intervenții în plenul Parlamentului European pe teme extrem de importante, precum scandalul vizelor Schengen din Polonia și situația conflictuală dintre Kosovo …
Fuziunea PNL – ALDE a fost semnată la Arad
Fuziunea prin absorbție prin care ALDE se integrează în PNL este un obiectiv politic prin care se urmărește unirea forțelor de dreapta din România. A fost elaborat un calendar pentru fuziune care va culmina cu …
Start pentru dezbaterile la legea care va proteja copiii online!
Siguranța copiilor în mediul online este subiectul unei dezbateri inițiate de Organizația Femeilor Liberale (OFL) și care se va concretiza prin elaborarea unui proiect de lege. Lansarea dezbaterilor pentru un proiect de …
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











