NOUTATI IN TECH
La hipermaketul Carrefour din Arad poți cumpăra fructe și legume la prețul special de un PET
Nu strică niciodată să ai în casă câteva legume și fructe proaspete, fie că le servești ca pe o gustare, fie că alegi să gătești ceva cu ele pentru cina în familie. Iar atunci când știi că le …
DOUĂ PROIECTE CU PARTICIPAREA U.V.V.G., LA NOVI SAD
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș" din Arad a avut onoarea de a participa la cea de-a 15-a ediție a conferinței anuale organizate de Fundația Egon and Ann Diczfalusy, în perioada 26-28 octombrie 2023, la …
Apple iPhone 16 ar putea avea un nou buton capacitiv și antena mmWave repoziționată
Cea mai recentă serie Apple iPhone 15 este pe piață de scurt timp și încă mai este întoarsă pe toate părțile de specialiștii din domeniu. Dar, deja încep să apră primele detalii despre viitoarea serie …
„Săptămâna Verde” aduce mediul preuniversitar mai aproape de cel universitar
Săptămâna Verde a debutat pentru elevii claselor a VII- a și a VIII-a, din Colegiul Particular „Vasile Goldiș”, cu o activitate deosebită, desfășurată la Universitatea de Vest „Vasile …
Târgul internațional de medicină AR-MEDICA 2023 și-a deschis porțile la Expo Arad (Foto)
Între 2-4 noiembrie 2023, la centrul expoziţional Expo Arad are loc o nouă ediţie AR-MEDICA, cel mai aşteptat eveniment medical din partea de vest a României, organizat de Camera de Comerţ, Industrie și …
Gheorghe Seculici: În două zile, investiții de 40 de milioane de euro prezentate în Arad!
În două zile, investiții de aprox. 40 de milioane de euro au fost prezentate în județul Arad. Una este parcul de retail AFI, de pe amplasamentul fostei fabrici de mobilă. Este vorba despre primul parc …
Mașinile de tocat carne: De la tradiție la tehnologie
Mașinile de tocat carne reprezintă un echipament esențial în bucătărie, folosit pentru a mărunți carne, dar și alte alimente, pentru a crea o varietate de preparate delicioase. În acest articol, vom explora …
Tex- Renew, un proiect UAV pentru o economie sustentabilă
Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, sub egida Societății Antreprenoriale Studențești a UAV, a organizat, luni 30 octombrie, ultima etapă a proiectului Tex-Renew …
S-a deschis AFI Arad (Foto)
. AFI Arad a fost inaugurat oficial pe 1 noiembrie, ora 18:00 în prezența oficialităților locale și a reprezentanților companiei. Arădenii au avut parte de o experiență de cumparaturi modernă, într-un centru …
Întrerupere furnizare apă potabilă în localitățile Zimand Cuz și Utviniș
Compania de Apă Arad anunță că joi, 02.11.2023, se vor executa lucrări de reparații și mentenanță la rețeaua de distribuție apă potabilă în localitățile Zimand Cuz și Utviniș. Din cauza acestor lucrări, …
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …











