Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

NOUTATI IN TECH

Protest la București: Peste 1000 de oameni, în marș spre Piața Universității: „Jos comunismul!”

La 29 de ani de la Revoluțiee, Romania este, din nou în clocot. Proteste au fost și atunci, proteste sunt și acum. Cele de atunci s-au dovedit a fi inutile, dacă ne gândim că nu am avansat prea mult în …

Comentează 0

Sfârșit de an la Grădiniţa P.P.”Curcubeul copiilor ” din Arad (FOTO)

A sosit şi luna decembrie, luna cadourilor, a faptelor bune, a prieteniei, a momentelor frumoase, a tot ceea ce înseamnă spiritul Crăciunului, a colindelor şi a bucuriei. De toate aceste momente intense şi emoţionante …

Comentează 0

Sculpturile de la Căsoaia au fost reevaluate

Prin votul consilierilor județeni, vineri s-a aprobat raportul Complexului Muzeal Arad privind evaluarea lucrărilor de artă monumentală de la Căsoaia. Valoarea totală estimată a sculpturilor din Complexul Statuar …

Comentează 0

FURIE la BUDAPESTA. Mii de oameni în stradă, împotriva lui Orban și a ”legii sclaviei”

Mai multe mii de protestatari, membri ai opoziţiei şi ai unor grupuri civile, au manifestat vineri la Budapesta în faţa palatului prezidenţial, la o zi de la promulgarea legii privind modificarea timpului de lucru …

Comentează 0

Consiliul Județean Arad a aprobat pentru DGASPC Arad contribuția financiară necesară înființării unui nou centru de zi destinat persoanelor cu dizabilități.

La sediul CJA s-a desfășurat, vineri, conferința de lansare a proiectului Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități OPAL.

Comentează 0

Acțiune caritabilă - Ansamblul de dansuri și cântece populare sârbești „ Kolo ” din Arad

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă , ansamblul nostru organizează o acțiune caritabilă ce constă în colectarea de haine și jucării pentru copiii din familii defavorizate.

Comentează 0

Consiliul Județean a cumpărat autobuze pentru rutele Susan-Sebiș, Hălmagiu-Gurahonț, Târnova-Ineu

Pentru modernizarea parcului auto concesionat la S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, Consiliul Județean Arad a achiziționat în cursul anului 2018 un număr de 3 autobuze marca VDL Berkhorf, tipul …

Comentează 0

O autoutilitară bulgărească a intrat în parapetul stației de tramvai românești de pe Calea Romanilor

În seara zilei de vineri, 21 decembrie, în jurul orei 22,33, conducătorul unei autoutilitare, un cetățean bulgar care circula pe Calea Romanilor în direcția Aradul Nou, a intrat altan în parapetul …

Comentează 0

Moș Crăciun de Curtici, cercetat pentru ”fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals”

Polițiștii orașului Curtici cercetează un bărbat pentru fals în înscrisuri și uz de fals. Polițiștii au depistat ieri într-o piață de pe raza localității Curtici un bărbat de 45 de ani, …

Comentează 0

SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ, garantează jandarmii arădeni

Peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad acționează zilnic în această perioadă a sărbătorii Crăciunului, atât în misiunile de menținere și asigurare a ordinii publice, …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală

Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …

Comentează

De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm

Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …

Comentează

Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini

Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …

Comentează

August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate

Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …

Comentează

Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite

Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …

Comentează

România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți

Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …

Comentează

Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi

Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …

Comentează

De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune

Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …

Comentează

Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri

Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …

Comentează

Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni

România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …

Comentează