NOUTATI IN TECH
Programul lunii octombrie la Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad
Se iau șapte montări inspirate semnate de cinci regizori. Se presară cu mult umor, cu povești cu tâlc și istorii emoționante. Rezultatul? Luna octombrie la Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad, o lună …
Cel mai bun, nu cel mai convingător
Competiția pentru alegerile prezidențiale intră în linie dreaptă. Ieri a fost ultima zi de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Central, astfel încât putem spune asemeni lui Caesar, când a …
Şapte elevi ucişi în sala de clasă. Tragedie de proporții
Tragedie uriașă într-o comunitate săracă din Kenya. Şapte elevi au fost ucişi şi 57 răniţi după ce o sală de clasă a unei şcoli primare din capitala Nairobi, s-a prăbuşit luni dimineaţă devreme.
Specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva participă la cel mai mare exercițiu în cazul unor incendii de pădure
Cel mai mare exercițiu din România de conducere și de răspuns în cazul unor incendii de pădure, numit ForFirEx 2019, este organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în perioada …
Glad Varga, după crima de la Dâmbovița: „Ce le rămâne de făcut părinţilor acestor copii?”
O fetiță de 11 ani din Dâmbovița, Mihaela Adriana Fieraru, a fost găsită, ieri, moartă pe un câmp, după trei zile de căutări. Mihaela avea urme de violență pe corp, iar polițiștii susțin că au …
Boxul nu trebuie să dispară din Arad
Întânire de suflet, la Vîrfurile, cu maestrul Nicu Vasile Lazăr
Mitu și-a făcut cadou trofeul de la Arad
Andreea Mitu a câștigat turneul internațional de tenis de la Arad, chiar de ziua sa de naștere.
Cerc pastoral misionar în Parohia Craiva
Duminica a 18-a după Pogorârea Sfântului Duh a însemnat o zi de aleasă bucurie duhovnicească pentru credincioşii Parohiei Craiva, Protopopiatul Ineu, care a găzduit întrunirea preoţilor …
Tinerii liberali arădeni prezenți la Școala Politică de Vară!
O delegație de 20 tineri arădeni au participat la Școala de Vară de la Venus organizată de Tineretul Naţional Liberal: „Făcând parte din Generația Altfel am considerat că este necesar să participăm la un …
Un olandez, principalul suspect în uciderea fetiței de 11 ani de la Gura Șuții, fugit din țară
Un cetățean olandez care deja a plecat din România este principalul suspect în cazul uciderii fetiței de 11 ani din județul Dâmbovița. Sursele Realitatea TV arată că trei mașini au fost observate de …
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …











