NOUTATI IN TECH
Pe drumul Șofronea-Zimand Cuz se lucrează la finisaje
Iustin Cionca, președindele Consiliului Județean Arad, anunță că pe drumul care face legătura între Șofronea și Zimand Cuz se lucrează la faza de finisaje.
Traficant de droguri arestat; a încercat să-și „importe” marfa pe la Nădlac
Un individ care a încercat să introducă în țară 1,2 kilograme de canabis a fost reținut astăzi de procurorii DIICOT Arad, ulterior, Tribunalul dispunând arestarea preventivă a inculpatului pentru o …
Ministerul Educației a stabilit care sunt măsurile necesare pentru deschiderea grădinițelor, creșelor și unităților after-school
Măsurile necesare în vederea redeschiderii creşelor, grădiniţelor, after-school-urilor, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, au fost trimise spre publicare la Monitorul Oficial, informează, luni, …
Ce face ANAF pentru a evita ca anumiți contribuabili să fie declarați inactivi
ANAF va transmite notificări tuturor contribuabililor care nu au depus declarațiile fiscale și care nu au solicitat regim derogatoriu, astfel încât să fie evitată declararea stării de inactivitate a acestora.
Mai mulţi bani pentru serviciile sociale; CJA face investiţii în centrele rezidenţiale
Consilierii județeni au aprobat demararea procedurii de achiziție publică pentru contractarea de servicii sociale destinate copiilor/tinerilor găzduiți în centre rezidențiale - case de tip familial. Este vorba …
Primul polițist ucis de COVID-19; vezi câți ani avea și de unde era
În vremea pandemiei, când virusul ucigaș face ravagii, Poliția Română este lovită de primul deces. Inima acestuia a încetat să mai bată din cauza complicațiilor apărute, acesta suferind și …
Consiliul Județean Arad modernizează drumul Bârsa-Sebiș-Moneasa-limită județ Bihor
Consiliul Județean Arad modernizează drumul Bârsa-Sebiș-Moneasa-limită județ Bihor, o lucrare care face parte din strategia de modernizare a 326 km drumuri județene. Astăzi, consilierii județeni au aprobat cererea …
Deputații au adoptat legea care dă parlamentului puterea de a stabili data alegeilor
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, proiectul de lege care prelungește mandatele aleșilor locali și acordă Parlamentului prerogativa stabilirii datei alegerilor locale.
Proiecte finalizate la Dezna; urmează altele noi pe care primarul Iosif Cutlac le va realiza în curând
Comuna Dezna este așezată la poalele munților Codru Moma la confluența văilor Moneasa și Sebiș la doar 5 kilometri de stațiunea Moneasa și 92 km de municipiul Arad. Dezna a fost atestată documentar în anul …
Măsuri împotriva coronavirusului la nivelul Județului Arad
INFORMARE DE PRESĂ La nivelul Județului Arad, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora …
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …











