LOCAL
FOTO | ACCIDENT ÎN LANȚ lângă Arad, soldat cu doi răniți. A fost implicată și o ambulanță
O ambulanță din Timiș, un TIR și alte două autoturisme au fost implicate într-un accident pe DN 79 Arad-Oradea, aproape de Cartierul Verde, iar șoseaua a fost blocată complet. Două persoane au fost rănite …
Curs de formare pentru cadre didactice în vederea integrării copiilor cu autism în mediul şcolar
Fundația Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad organizează, în perioada 19 – 21 octombrie 2015, la Arad, un curs de dezvoltare a …
Semaforul din Arad care i-a bulversat pe șoferi. Iată ce ”știe” să facă!
Un semafor de pe șoseaua de centură (DN7), situat în zona industrială, sfidează flagrant regulile de circulație și îi bulversează pe șoferi. De câteva zile, semaforul o ia razna din senin, …
Caloriferele arădenilor se încălzesc începând de marți
Furnizorul de agent termic din Arad, CET Hidrocarburi, anunță că, începând de marți, caloriferele se vor încălzi în toate cartierele. Decizia vine chiar dacă nu s-a ndeplinit condiția celor trei …
URGENT! Sunați la 112 dacă îi vedeți pe cei doi
IPJ Arad solicită tuturor persoanelor care deţin informaţii care să conducă la depistarea celor care apar în fotografia atașată, să sune de îndată la apelul unic de urgenţă 112, sau să se adreseze celei …
fARAD, ediţia a doua
Cea de-a doua ediție a festivalulului de film documentar, hibrid și experimental fARAD s-a încheiat cu succes duminică, 18 octombrie, cu o proiecție specială a capodoperei clasice mute a lui Dziga Vertov, OMUL CU …
Family Weekend a scos din case numeroşi arădeni iubitori de mişcare în aer liber
Prima ediţie a Family Weekend i-a scos din case pe arădenii iubitori de mişcare în ciuda vremii destul de neprietenoase. Deşi a plouat aproape toată perioada desfăşurării acţiunii au fost patru echipe …
Un deținut S-A SPÂNZURAT în Penitenciarul Arad
Un bărbat de 35 de ani și-a pus capăt zilelor, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad. El a fost descoperit mort de către colegii de celulă, sâmbătă după-amiază.
Arădeanul care și-a violat sistematic nepoatele de 4 și 6 ani, condamnat la închisoare
Arădeanul Stelian Gheorghe Vuțan, de 20 de ani, care a fost arestat preventiv la începutul lunii iulie, după ce s-a aflat că și-a violat în mai multe rânduri nepoatele de 4 și 6 ani, a fost arestat …
Nevoile reale de forță de muncă ale angajatorilor, în dezbatere la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Arad și Cabinetul parlamentar Claudia Boghicevici a organizat vineri, 16 octombrie a.c., o masă …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …











