LOCAL
(VIDEO) Percheziție la sediul unui ocol silvic
11 mandate de aducere și unul de percheziție sunt puse în aplicare de polițiștii Serviciului de Ordine Publică.
Protecția Consumatorului Arad a aplicat amenzi în valoare totală de 267.000 lei
Controale desfășurate în luna mai în marile supermarket-uri din Arad.
Care sunt punctele anticaniculă amenajate în municipiul Arad
Punctele anticaniculă au fost activate, în urma emiterii codului galben de caniculă.
Educație financiară pentru părinți și copii la Șiria
În zilele de vineri, 31 mai, și luni, 2 iunie, în comuna Șiria a avut loc un eveniment special dedicat educației financiare, adresat atât părinților, cât și copiilor. Workshopul a fost organizat cu …
Glad Varga, la Bruxelles, la o dezbatere pentru combaterea infracțiunilor de mediu: „România trebuie să fie parte din soluție, nu un teritoriu vulnerabil”
Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, participă la Bruxelles, în Parlamentul European, la o dezbatere care are ca temă combaterea cât mai eficientă a infracțiunilor de mediu.
ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împlinește 89 de ani
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împlinește miercuri vârsta de 89 de ani, scrie arhiepiscopiaaradului.ro, site-ul Arhiepiscopiei Aradului.
Final de proiect cu impact major în educație: „PRO sănătate mintală! PRO stare de bine în școli!” – un model de bună practică la Arad (FOTO)
Sala Marii Uniri a fost, ieri, gazda unui eveniment de suflet: încheierea proiectului educațional „PRO sănătate mintală! PRO stare de bine în școli!”, o inițiativă valoroasă care a adus în …
VAT, fabrică elvețiană de înaltă tehnologie, și-a inaugurat noul sediu lângă centura Arad-Fântânele (FOTO)
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale de vârf, și-a deschis oficial porțile într-un sediu propriu, …
Zsori rămâne încă cel puțin un sezon în tricoul Bătrânei Doamne
Conducătorii UTA-ei au ajuns la un acord pentru prelungirea înțelegerii cu atacantul Daniel Zsori.
Deputatul Cadar a solicitat sprijin pentru fermierii arădeni afectați de fenomenele meteo
Și fermierii arădeni au culturile afectate de fenomenele meteo, atrage atenția deputatul PNL Răzvan Cadar. Acesta a adresat o întrebare ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Ionuț Barbu cu privire la …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …











