LOCAL
Rezultatul unei administraţii eficiente la Ghioroc: Cinci proiecte europene depuse, toate câştigate
Comuna Ghioroc a reuşit un record remarcabil, în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene: 5 proiecte depuse, toate acceptate pentru finanţare. Ultimul proiect pentru care s-a obţinut finanţare – …
Tinerii liberali arădeni au împărțit ceai cald și mâncare oamenilor străzii!
Echipa tinerilor PNL Arad au făcut un gest umanitar în cursul serii de joi. Pe viscolul care s-a lăsat în municipiu tinerii liberali au ieșit în zona Gării și au împărțit ceai cald și sandwich-uri …
Cetăţenii, invitaţi să îşi exprime părerea cu privire la două proiecte, la Primăria Arad
Primăria Municipiului Arad anunţă organizarea dezbaterii publice, miercuri, 07.03.2018 de la orele 15.00, în sala ”Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ, având ca temă următoarele proiecte de …
Preşedintele Districtului Tübingen, Joachim Walter: „Ne înfrăţim cu Aradul pentru că este cel mai bun judeţ din Europa de Est”
La invitaţia preşedintelui Iustin Cionca şi a rectorului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, în baza parteneriatului dintre cele două instituţii, o delegaţie a …
Începe “Curăţenia de primăvară”
Luni, 5 martie începe “Curăţenia de primăvară” 2018. Acţiunea Primăriei Arad se va desfăşura până în data de 6 aprilie şi va cuprinde toate cele 12 zone ale municipiului.
Atelier de mărţişoare handmade la Liceul Tehnologic ,,Iuliu Moldovan” Arad
Primăvara este anotimpul renaşterii şi al bucuriei, pe care fiecare persoană îl consideră a fi un nou început. Prima zi a lunii martie oferă motiv de a zâmbi, iar românii celebrează această …
Arădenii pot vota pentru aducerea programului „Bucurie în Mișcare” 2018 în oraș
Arădenii care iubesc sportul și mișcarea în aer liber pot să participe la un concurs online prin care se vor alege orașele în care se va desfășura programul „Bucurie în mișcare“, implementat …
"Toți copiii au nevoie de un campion!" la grădinița P.P. 14, alături de Asociația "Copilul din Mine"
Miercuri, 28 februarie 2018, Grădinița P.P. 14 Arad, alături de Asociația Copilul din mine, au fost gazdele unui eveniment deosebit realizat în cadrul proiectului înscris în CAEJ Arad, ”Fiecare copil …
MĂRȚIȘOARE, cu Poliția Rutieră și Quark Motors (VW)
Ca în fiecare primăvară cu prilejul zilei de 1 MARTIE, noi, Poliția Rutieră îmnpreună cu colaboratorii fideli Quark Motors (Volkswagen), Societatea de asigurări ”Generalii”și RAR am organizat …
Revoluția Street FOOD Festival se întoarce și în 2018!
In 2018 explorează o nouă lume plină de culoare, arome și miresme apetisante și bucură-te de și mai multe zile lungi și relaxante la Street FOOD Festival.
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …












