LOCAL
Sergiu Bîlcea: „Am distribuit primele măști arădenilor”
Vă anunțam ieri că PNL va împărți arădenilor 10.000 de măști de protecție. Acțiunea a început astăzi, prin intermediul Rețelei Solidarității, care este coordonată de Sergiu Bîlcea, vicepreședinte …
Garda de Mediu, Poliția și Garda Forestieră în control la Ocolul Silvic Codrii Zărandului; va fi dată o amendă de 80.000 de lei
Comisari din cadrul Gărzii de Mediu Arad, ofițeri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Birou Combatere Delicte Silvice și comisari ai Gărzii Forestiere au descins ieri la Ocolul Silvic Codrii …
În centrele de carantină din județul Arad sunt cazate în acest moment 360 persoane
La nivelul Județului Arad, conform raportării Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 360 persoane. Numărul total al …
Solidaritate și implicare din partea Spitalelor Militare Timișoara și Craiova
Implicare și solidaritate din partea Spitalului Militar Timișoara și Craiova în Arad și Deva. Doi medici militari de specialitate, în cadrul compartimentului ATI, respectiv dr. Anca …
162 de cazuri confirmate cu coronavirus la Arad
BULETIN DE PRESĂ - 9 Aprilie 2020, ora 13.00 De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină …
ISU Arad în acțiune
Garda nr.2 de intervenție Gurahonț cu sprijinul SVSU Halmagel si angajați ai ocolului silvic au intervenit pe tot parcursul nopții trecute pentru stingerea unui incendiu de pășune împădurită în zonă …
Ioan Tamaș, șeful IPJ Arad, a intrat în autoizolare din cauza coronavirusului
Coronavirusul a ajuns până aproape de vârful Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Spunem acest lucru, în condițiile în care comisarul-șef Ioan Tamaș, șeful IPJ, a fost nevoit să intre în …
Numărul deceselor provocate de COVID-19 a ajuns la 227
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat în această dimineață că numărul deceselor provocate de COVID-19 a ajuns la 227.
A fost refăcut marcajul drumului şi al parcărilor din centru
Cu toate că în această perioadă majoritatea oamenilor stau în casă, muncitorii se află pe stradă şi asigură bunul mers al comunităţii în continuare. După ce în urmă cu câteva luni, mai …
PNL oferă arădenilor 10.000 de măști de protecție
În condițiile în care măștile de protecție au ajuns o marfă rară prin farmacii, iar atunci când se găsesc, se găsesc de obicei la suprapreț, PNL va împărți arădenilor, …
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











