LOCAL
Emisiunea ” Repriza de Sport” de luni, 21 decembrie, a fost plină de premii
Cinci au fost numărul lor,toate oferite de invitații emisiunii, Pavel Piroș și Denisa Marcea, președintele clubului ”Piros Security Lioness”, respectiv , căpitanul echipei feminine de fotbal cu același …
Grădinița ,,Curcubeul copiilor” din Arad vine în sprijinul copiilor aflați în nevoie
„Dragostea constă în dorința de a da ceea ce este al tău altuia și de a simți fericirea acestuia ca și cum ar fi a ta.” Emanuel Swedenborg La fel ca și în fiecare an, Grădinița cu …
Clubul Leo Arad Maris te așteaptă la Atrium Mall la “Brăduțul cu suflet”
Păstrând tradiția, Clubul Leo Arad Maris, organizează si anul acesta proiectul caritabil “Brăduțul cu suflet”, care se desfășoara in perioada 14-23 decembrie, în incinta Atrium Mall Arad (parter, …
Raport la final de an al europarlamentarului Gheorghe Falcă: 100 de amendamente, raportor în șase dosare și 30 de petiții încheiate
La finalul primului an întreg din cadrul mandatului de deputat în Parlamentul European, Gheorghe Falcă a prezentat un raport privind activitatea sa.
Primul pas pentru igienizarea, regularizarea și decolmatarea Canalului Mureșel
La solicitarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), Consiliul Județean Arad a eliberat certificatul de urbanism pentru Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) la proiectul …
Ce le transmit de Sărbători arădenilor primarul Călin Bibarț și viceprimarul Lazăr Faur
Cu prilejul conferinței de presă de final de an, organizată la Primărie, primarul Călin Bibarț și viceprimarul Lazăr Faur le-au urat arădenilor să aibă parte de Sărbători fericite.
Adio cerşetori în Arad? Poliţia Locală a confiscat banii adunaţi prin cerşit
Cerşetorii care au apelat la mila arădenilor în ultimele zile, au avut o surpriză neplăcută din partea autorităţilor. Mai exact, cei de la Poliţia Locală au confiscat sumele adunate de către aceştia prin …
Aradul a primit un milion de lei de la Guvern; toți bani merg spre bursele de performanță, de merit și de studiu
Unul dintre cele două proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței CLM de mâine este cel cu privire la stabilirea cuantumului burselor de performanță, merit și studiu acordate în …
5.009 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care la Arad 41
BULETIN DE PRESĂ - 22 decembrie 2020, ora 13.00 Până astăzi, 22 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 598.792 de cazuri de …
Percheziții la Nădlac și Arad într-un dosar de contrabandă cu țigări; la cât se ridică prejudiciul adus bugetului de stat
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au pus, astăzi, în aplicare, șase mandate de percheziție …
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











