LOCAL
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri. Mai mulți șoferi au rămas fără permis de conducere
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier, Biroului Rutier și ai orașelor au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto și a …
A plecat voluntar de acasă și nu s-a mai întors
În luna iunie, Caș-Costan Alexandru-Mădălin, de 18 de ani, a plecat de la domiciliul bunicii lui, din orașul Pâncota, și de atunci nu se mai știe nimic despre el.
Primarul Călin Bibarţ a participat la primul curs de mers cu trotineta organizat la Arad (FOTO)
Primul curs de mers cu trotineta organizat la Arad de Primărie în parteneriat cu Lime a avut loc ieri seara în Parcul Mihai Eminescu. Având în vedere că se numără printre arădenii care folosesc …
A insistat sărind de două ori în Mureș de pe podul de la Subcetate
În seara zilei de joi, 8 iulie, în jurul orei 20,00, un bărbat în vârstă de 43 de ani și în vădită stare de ebrietate, după cum au relatat martorii de la fața locului, a sărit de două …
ISU Arad în prima săptămână din luna iulie
Începând cu 01.07.2021, subunitățile ISU Arad au intervenit pentru stingere unui număr de 17 incendii de vegetație uscată, resturi vegetale, deșeuri.
Incendiu la Pilu
Joi, 8 iulie, două echipaje ale Gărzii de intervenție nr. 2 Chișineu Criș s-au deplasat în localitatea Pilu pentru stingerea unui incendiu la un utilaj agricol aflat în planul de grâu.
O șansă pentru început. Teatrul Clasic „Ioan Slavici” îi provoacă la creație pe foarte tinerii regizori
O propunere extrem de tentantă pentru foarte tinerii regizori vine din partea Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Instituția teatrală arădeană oferă absolvenților șansa de a debuta pe o scenă …
Accident cu o victimă la Șiria, provocat de un șofer fără permis
Polițiștii Serviciului Rutier cercetează un bărbat de 32 de ani, din Șiria, care ieri, în data de 7 iulie, a condus un autoturism pe strada Mihai Viteazu din aceeași localitate, iar la intersecția cu strada …
Cu permis de conducere fals la controlul de la frontieră
Un cetăţean bulgar care conducea un autoturism folosind un permis de conducere fals a fost oprit la frontieră.
Arădean reținut pentru contrabandă. Ce au ridicat polițiștii din mașina sa (FOTO)
Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au reținut ieri, 7 iulie a.c., un bărbat de 31 de ani, din …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …
O zi agitată în AI: Microsoft taie 4.800 de joburi, BT testează plăți cu agenți AI, iar Ford readuce ingineri cu experiență
Inteligența artificială continuă să schimbe rapid industria tehnologică, dar nu doar prin aplicații spectaculoase sau modele mai performante. …
Scandal uriaș la Facebook: Meta, acuzată că ignoră reclamele frauduloase pentru a-și crește profiturile
Gigantul tech Meta este vizat de un proces de amploare în Statele Unite, fiind acuzat că prioritizează veniturile în detrimentul …
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …
Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional
Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …
Apple lansează o nouă generație de laptopuri: MacBook Neo, MacBook Air cu M5 și MacBook Pro cu cipuri M5
Apple a lansat o nouă generație de laptopuri, prezentând MacBook Neo cu ecran de 13 inci, MacBook Air echipat cu cipul M5 și stocare …
Parlamentarii UE votează obligarea companiilor de AI să plătească pentru conținutul protejat de drepturi de autor
Uniunea Europeană face un nou pas decisiv în reglementarea inteligenței artificiale, după ce parlamentarii europeni au votat un set de …
AI-ul Google poate acum să caute în emailurile și fotografiile tale pentru răspunsuri
Google extinde capabilitățile de asistență personală ale AI-ului său, permițând sistemului să caute în emailurile și …
FDA aprobă pentru studii clinice pe oameni un medicament pentru Parkinson proiectat cu ajutorul AI
Autoritatea americană pentru alimente și medicamente (FDA) a aprobat demararea studiilor clinice pe oameni pentru un medicament destinat tratării …












