Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

LOCAL

Beculețe pomului de Crăciun din fața Primăriei au fost aprinse

Duminică seara, primarul municipiului Arad, Călin Bibarț însoțit de copii și de Moș Nicolae, a participat la tradiționala festivitate de aprindere a beculețelor ce împodobesc bradul din fața Palatului …

Comentează 0

„Arădeni cu care ne mândrim” pentru Marius Cîndea și implicarea pentru viitorul copiilor

„Sprijinul pentru renovarea școlilor și grădinițelor înseamnă o investiție de suflet în copii, în viitor! Acesta este gândul cu care am pornit spre biserica Harvest, unde am exprimat aprecierea …

Comentează 0

Târgul de Crăciun s-a deschis sâmbătă

Târgul de Crăciun s-a deschis azi, 4 decembrie! Până în data de 10 ianuarie 2022 acesta se va desfășura în trei locații: platoul din fața Palatului Administrativ, strada Romul Veliciu, adică strada …

Comentează 2

Au venit colindătorii la Consiliul Județean Arad

Sâmbătă, 4 decembrie, de la ora 18.00, la Consiliul Județean Arad s-au aprins luminițele din bradul amplasat în fața instituției. De asemenea, a avut loc un mini – recital de colinde susținut de …

Comentează 0

Un angajat al Spitalului Județean s-a aruncat de la etajul cinci

Incident tragic astăzi la orele amiezii, la Spitalul Județean, unde un angajat al instituției și-a pus capăt zilelor aruncându-se de la etajul cinci al clădirii. 

Comentează 0

48 de îmbolnăviri azi în Arad din 916 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în toată țara

BULETIN DE PRESĂ -  5 decembrie 2021, ora 13.00

Comentează 0

INCIDENȚA LA ZI (05.12.2021) A CAZURILOR DE COVID-19 ÎN LOCALITĂȚILE JUDEȚULUI ARAD

În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad …

Comentează 1

Falcă: „Consumatorii finali trebuie să plătească prețurile corecte la energie și să fie protejați de volatilitatea excesivă a prețurilor”

Eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL/PPE) a prezentat, succint, rezultatele vizitei Ministrului Energiei din România, Virgil Popescu, la Bruxelles. Ministrul a particip la sfârşitul săptămânii …

Comentează 0

Patru bucureșteni care figurau în carantină au fost depistați de jandarmi în Arad (VIDEO)

În noaptea de sâmbătă spre duminică, puțin după miezul nopții, un echipaj de Jandarmerie aflat în serviciu a depistat pe Calea Aurel Vlaicu din municipiul Arad, doi bărbați și două femei din …

Comentează 0

Crimă la Șagu! L-au omorât în bătaie pentru a-i fura mai multe bunuri

În seara zilei de joi,  2 decembrie 2021, polițiștii arădeni au fost sesizați, prin apel 112, despre prezența cadavrului unui bărbat, într-o fermă din extravilanul localității Şagu. …

Comentează 1

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate

Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …

Comentează

Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală

În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …

Comentează

România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale

România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …

Comentează

O zi agitată în AI: Microsoft taie 4.800 de joburi, BT testează plăți cu agenți AI, iar Ford readuce ingineri cu experiență

Inteligența artificială continuă să schimbe rapid industria tehnologică, dar nu doar prin aplicații spectaculoase sau modele mai performante. …

Comentează

Scandal uriaș la Facebook: Meta, acuzată că ignoră reclamele frauduloase pentru a-și crește profiturile

Gigantul tech Meta este vizat de un proces de amploare în Statele Unite, fiind acuzat că prioritizează veniturile în detrimentul …

Comentează

Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine

Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …

Comentează

Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional

Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …

Comentează

Apple lansează o nouă generație de laptopuri: MacBook Neo, MacBook Air cu M5 și MacBook Pro cu cipuri M5

Apple a lansat o nouă generație de laptopuri, prezentând MacBook Neo cu ecran de 13 inci, MacBook Air echipat cu cipul M5 și stocare …

Comentează

Parlamentarii UE votează obligarea companiilor de AI să plătească pentru conținutul protejat de drepturi de autor

Uniunea Europeană face un nou pas decisiv în reglementarea inteligenței artificiale, după ce parlamentarii europeni au votat un set de …

Comentează

AI-ul Google poate acum să caute în emailurile și fotografiile tale pentru răspunsuri

Google extinde capabilitățile de asistență personală ale AI-ului său, permițând sistemului să caute în emailurile și …

Comentează