LOCAL
A fost sfinţit cel mai modern şi spectaculos compartiment clinic de radiologie pentru copii din țară (FOTO)
Cel mai modern şi spectaculos Compartiment Clinic de Radiologie pentru copii din țară, aflat în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, a fost sfințit astăzi.
Glad Varga: „Microîntreprinderile şi IMM-urile vor putea beneficia de fonduri de peste 417 milioane de euro”
Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă contractarea de granturi pentru investiţii necesare capacităţilor de prestare servicii şi destinate retehnologizării. Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, …
Mai mulți migranți au încercat să treacă granița pe jos, prin câmp
Astăzi dimineață, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră, patru persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu …
Misiunile Jandarmeriei Arad, în acest sfârșit de săptămână
În acest sfârșit de săptămână, Jandarmeria Arad a dispus suplimentarea efectivelor pentru locațiile în care se vor desfășura manifestări publice, atât în municipiu cât și …
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a inaugurat departamentul de Radiologie Pediatrică din cadrul Laboratorului de Radiologie, reabilitat și modernizat prin implicarea societății civile și Asociația ,,Cetatea Voluntarilor”
Preasfințitul Părinte Emilian-Crişanul a oficiat slujba de sfințire a Departamentului de Radiologie Pediatrică împreună cu Pr. Ioan Stoica, slujitor la Paraclisul din incinta SCJU, Pr. Cons. Teodor Pavel, Arhid. Cons. …
Energia publicului arădean şi atmosfera fierbinte îl vor face pe Pascal Junior să vină din nou la AOA (VIDEO)
După cum vă informam, pasionaţii de muzică bună şi iubitorii de distracţie sunt aşteptaţi şi anul acesta la Arad Open Air Festival (AOA), festivalul care are loc la Aeroportul Arad. Ajuns la cea de a VI-a ediţie, …
Tot ce trebuie să ştim despre acordarea tichetelor sociale pe suport electronic
Direcţia de Asistenţă Socială Arad face o serie de precizări cu privire la prevederile O.U.G. nr, 63/09.05.2022, privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în …
Un proiect din România a ieșit câștigător la prima ediție a premiilor „Noul Bahaus european”
Prima ediție a festivalului noul Bauhaus european (NEB), creat împreună cu comunitatea NEB pentru a prezenta, a celebra și a dezvolta mișcarea la nivelul întregii Uniuni Europene, s-a încheiat la finalul …
Aradul a scăpat până acum de variola maimuţei
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, până în momentul de faţă, în judeţul Arad nu a fost confirmat niciun caz de variola maimuţei.
Poveste cu un locatar clandestin, muzică dată la maxim, o evacuare şi Poliţia Locală
Poliţia Locală a intervenit, ieri, pentru a evacua un locatar clandestin care şi-a făcut culcuş în anexa unui imobil locuit de sora sa, individ care şi-a enervat vecinii din cauză că a dat muzica la maxim.
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …
Europa reglementează AI-ul. România trebuie să decidă ce rol vrea în noua economie digitală
În timp ce UE pune reguli și investește în infrastructură AI, România pornește cu adopție scăzută, dar cu șansa de a …
România intră în cursa infrastructurii pentru AI. Centre de date de miliarde sunt anunțate în Cluj, în timp ce giganții tech accelerează investițiile globale
România începe să apară tot mai clar pe harta infrastructurii pentru inteligență artificială, într-un moment în care …
O zi agitată în AI: Microsoft taie 4.800 de joburi, BT testează plăți cu agenți AI, iar Ford readuce ingineri cu experiență
Inteligența artificială continuă să schimbe rapid industria tehnologică, dar nu doar prin aplicații spectaculoase sau modele mai performante. …
Scandal uriaș la Facebook: Meta, acuzată că ignoră reclamele frauduloase pentru a-și crește profiturile
Gigantul tech Meta este vizat de un proces de amploare în Statele Unite, fiind acuzat că prioritizează veniturile în detrimentul …
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …
Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional
Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …
Apple lansează o nouă generație de laptopuri: MacBook Neo, MacBook Air cu M5 și MacBook Pro cu cipuri M5
Apple a lansat o nouă generație de laptopuri, prezentând MacBook Neo cu ecran de 13 inci, MacBook Air echipat cu cipul M5 și stocare …
Parlamentarii UE votează obligarea companiilor de AI să plătească pentru conținutul protejat de drepturi de autor
Uniunea Europeană face un nou pas decisiv în reglementarea inteligenței artificiale, după ce parlamentarii europeni au votat un set de …
AI-ul Google poate acum să caute în emailurile și fotografiile tale pentru răspunsuri
Google extinde capabilitățile de asistență personală ale AI-ului său, permițând sistemului să caute în emailurile și …












