ACTUAL
Băncile internaționale avertizează: oamenii să aibă BANI CASH
Oamenii trebuie să aibă suficienți bani puși deoparte în numerar pentru a le ajunge timp de cel puțin 3 zile în caz de urgență, avertizează băncile internaționale. Nu este pentru prima dată când …
Concursul cu tematică de prevenire și stingere a incendiilor „Prietenii Pompierilor” la Vladimirescu
Astăzi, 22 mai 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, a organizat etapa județeană a concursului cu …
Curtea Constituțională a respins contestația lui Simion; Nicușor Dan poate depune jurământul
Curtea Constituțională a respins astăzi contestația depusă de George Simion împotriva rezultatului turului doi al alegerilor prezidențiale. Asta, în condițiile în care după ce inițial și-a recunoscut …
Cutremur de 6,3 grade în insula Creta. Autoritățile grecești, în alertă
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs joi dimineață, 22 mai 2025, în largul insulei Creta, la o adâncime de 77 km, potrivit Institutului Național de Fizică a Pământului și Centrului German de …
Tezaurul dacic, furat la comanda unui interlop român aflat în închisoare
Furtul spectaculos din Muzeul Drents din Assen, Olanda, unde au fost sustrase coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice, ar fi fost comis la comanda unui interlop român aflat în detenție, potrivit …
Darryl Nirenberg este noul ambasador al SUA în România
Având în vedere că Kathleen Kavalec s-a pensionat, președintele SUA, Donald Trump, a numit un nou ambasador în România. Acesta este Darryl Nirenberg, un avocat specializat în …
Încă doi spioni ucraineni, descoperiți în Ungaria. Cresc tensiunile între Kiev și Budapesta
Autoritățile de la Budapesta au deconspirat încă doi spioni ucraineni care activau în Ungaria. Aceștia aveau puternice relații cu politicieni ai Opoziţiei şi au organizat întâlniri cu figuri …
Cuvintele AURite rostite de Anamaria Jitea
P(r)oza zilei: Cuvintele AURite rostite de Anamaria …
Simion nu mai recunoaște alegerile și face contestație la Curtea Constituțională
George Simion, liderul AUR, a anunțat în această seară că va contesta la Curtea Constituțională rezultatul turului doi al alegerilor prezidențiale. Asta, în condițile în care în noaptea de …
Frații Tate vor fi extrădați în Marea Britanie. Cei doi sunt anchetați și de statul român: acuzațiile aduse sunt extrem de grave
Frații Tate ar putea fi extrădați în Marea Britanie, după încheierea procedurilor penale din România. O confirmă chiar Guvernul britanic, care spune că urmărește „predarea” influencerului …
Inteligența artificială, între instrumente noi și întrebări despre siguranță. Ce s-a întâmplat în lume și în România în a doua parte a lunii octombrie
Un afiș creat din câteva cuvinte, atacuri informatice accelerate și programe verificate cu ajutorul inteligenței artificiale. Știrile din …
70 de ani de inteligență artificială. Am creat mașini tot mai inteligente, dar știm să le folosim?
Inteligența artificială poate rezolva probleme complexe, analiza documente și executa activități digitale. În același timp, poate face …
Viteza schimbării: cât de repede putem, de fapt, să ne adaptăm la AI?
Trăim într-o epocă în care tehnologia nu mai avansează liniar, ci accelerează cu fiecare iterație. Inteligența artificială …
Bazele promptingului: ghidul complet pentru rezultate mai bune cu AI
12 articole care te conduc de la formularea unei cereri la construirea unui proces de lucru mai controlat, verificabil și reutilizabil.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …











