Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Biciclist luat pe capota unei mașini, pe o trecere de pietoni din Aradul Nou (VIDEO)

Un accident de circulație a avut loc astăzi, în cartierul Aradul Nou, în vecinătatea supermarketului Profi. În grupul de profil AradTraffic a fost postat un clip care arată exact momentul când biciclistul este luat pe capota mașinii care nu a încetinit deloc la trecerea de pietoni. Dar nici biciclistul nu s-a asigurat? Nu încercăm să îi punem în cârcă vina, dar el s-a urcat pe bicicletă în mijlocul drumului. 

Biciclist luat pe capota unei mașini, pe o trecere de pietoni din Aradul Nou (VIDEO)
Comentează 0

Culmea este că, deși la început trece regulamentar pe lângă bicicletă, în video se poate vedea, cum pe la mijlocul „zebrei”, bărbatul se urcă pe bicicletă și pedalează spre trotuar. Momentul fatidic a venit exact când biciclistul calcă pedala și se urcă în șaua bicicletei, moment care face să coincidă cu clipa când este izbit de autoturism și aruncat câțiva metri mai încolo pe carosabil. Polițiștii au ajuns la locul accidentului și au făcut măsurătorile necesare. 

Așadar, în această dimineață, în jurul orei 11,00, pe Calea Timișorii a avut loc un accident de circulație.

Potrivit IPJ Arad, un bărbat de 55 de ani, din Sântana, a condus un autoturism pe Calea Timișorii, dinspre strada Ștefan cel Mare înspre podul Traian.  La trecerea pentru pietoni, situată în dreptul imobilului cu numărul 37, a accidentat un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Arad.

În urma evenimentului rutier a fost rănit ușor bărbatul de 64 de ani. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului și 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul pietonului. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Vezi clipul postat pe Facebook AICI


Scrie un comentariu

trimite