Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Atenție șoferi! Se schimbă prioritatea într-o importantă intersecţie din Arad

Atenție șoferi! Se schimbă prioritatea într-o importantă intersecţie din Arad
Comentează 0

După ce a propus municipalității aderarea la proiectul Waze Connected Citizens (Cetățeni Conectați) şi a coordonat o amplă acțiune de conștientizare a importanței siguranței în trafic prin marcarea de mesaje pe trecerile de pietoni, consilierul local Bogdan Boca, vicepreședintele Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și turism din cadrul Consiliului Local Municipal Arad, vine cu o nouă propunere: schimbarea de prioritate la intersecţia Splaiului General Praporgescu cu Strada Marcel Olinescu (Maranata).

Cu alte cuvinte, consilierul Boca propune ca strada Marcel Olinescu să decadă de la stradă prioritară la neprioritară.  Propunerea a fost făcută ţinându-se cont de valorile de trafic înregistrate pe cele două străzi.  

Înainte ca propunerea să ajungă în Comisia de Sistematizare a Traficului din Municipiul Arad, consilierul local a provocat şi o dezbatere online cu privire la desființarea benzii numărul 1 de pe strada Marcel Olinescu și tranformarea ei în parcare odată cu schimbarea priorităţii la intersecția străzii anterior menționate cu Splaiul General Praporgescu. Din cele 691 voturi întrunite de propunere, 579 au fost „pentru” şi numai 112 arădeni s-au opus modificării.   

Această modificare de prioritate în favoarea Splaiului General Praporgescu va duce atât la fluidizarea traficului cât și la reducerea timpilor de deplasare cu autoturismul a locuitorilor cartierului Micălaca-Zona 300.

În concret, odată cu desființarea benzii nr. 1 a străzii Marcel Olinescu, bandă care s-a dovedit a fi neutilizată de participanții la trafic, și marcarea în locul acesteia a aproximativ 30 de locuri noi de parcare, vom rezolva și o problemă de care ne lovim în zonă, anume că, în special pe perioada weekend-ului, se parca în mod abuziv în Parcul Europa, din cauza numărului ridicat de cetățeni care aleg să își petreacă timpul în aer liber.

Noile locuri de parcare create vor acoperi nevoile cetățenilor din zona cartierului Micălaca în ceea ce privește parcarea, cât și a acelora care, în special în weekend, aleg să se relaxeze în Parcul Europa, parcarea neregulamentară pe spațiul verde din parc nemaifiind o scuză.” a declarat Bogdan-Vlad Boca, vicepreședintele Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și turism din cadrul Consiliului Local Municipal Arad

Modificările se vor face luni, 8 aprilie 2019, de la ora 9.

Galerie foto (6)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide