Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad sprijină tinerii care sunt primii din familia lor care aleg să urmeze o facultate, prin …
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, proiecția programată joi, 10 iulie 2025, în grădina de vară va avea loc în sala mare de la …
Într-o lume în care timpul și resursele sunt mai prețioase ca oricând, modul în care îți gestionezi livrările poate …
După o primă ediție explozivă, Fusion Festival revine în forță la Arad. BYRON, B-TON, Altar, Rezident-Ex, Iris cu Nelu …
Fenomenele meteo extreme care au lovit arii extinse din România au provocat pagube în peste 80 de localități din 19 județe, potrivit unui …
Când temperaturile cresc, un aparat de aer condiționat devine rapid cel mai bun prieten al confortului din locuință. Totuși, cu atât …
Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, bănuite de furt calificat. Din cercetări, …
Bulevardul Revoluției, tronsonul de la Palatul Administrativ la Teatru va găzdui evenimentul Open Boulevard, care va oferi posibilitatea …
SC. Gospodărirea Comunală Arad SA va organiza sâmbătă, 12 iulie, între orele 18.00 – 21.00, un târg de adopție canină, …
La o sută de ani de la dispariția lui Ioan Slavici, cultura română îl readuce în actualitate pe scriitorul, jurnalistul și …